La finalul celor 24 de ore de programare, în urma unei sesiuni de prezentări, vor fi validate 3 echipe câștigatoare, care vor primi premii ce constau în dispozitive și invitații de a își prezenta produsul la acceleratoare de startup-uri.
A doua parte a evenimentului este conferința, care va avea loc în perioada 8-9 Iunie, unde temele de discuție vor gravita în jurul celor trei teme principale: Cod (cele mai noi soluții și teme tehnice), Produs (managementul produsului, marketing), Finanțare (modalități de finanțare și tipuri de investiții).
După un succes răsunător avut la conferința din 2014, unde pe scenă au urcat delegați ai unor companii de top precum Twitter, Zynga, Techstars și Telenav, ediția din 2015 include reprezentanți de seamă, atât români, precum Andrei Dunca (Co-fondator al LiveRail, companie achiziționată de Facebook în 2014), cât și internaționali precum Jambu Palanniapan (Manager General Regional pentru Europa Centrală și de Est în cadrul gigantului Uber), Frank Meehan (Partener la Spark Global Ventures și fost membru în consiliul de administrație al Siri și Spotify) sau Charmaine Li (Senior Editor la Tech.eu). Lista întreagă a speakerilor este în curs de definitivare și o puteți găsi actualizată pe site-ul evenimentului.
Evenimentul va găzdui peste 600 de participanți, fiind un bun prilej pentru invitații din diverse medii de a împărtăși cunoștințe utile, care să contribuie la dezvoltarea ecosistemului tehnologic și al gradului de inovație din Cluj-Napoca și România.
Techsylvania are drept scop promovarea comunităților din orașul Cluj-Napoca și din România ca centre ale tehnologiei recunoscute și confirmate la nivel internațional, dar și stimularea dezvoltării de produse locale. Evenimentul oferă atât oportunitatea de interacțiune socială cu scopul stabilirii de parteneriate, găsirii de finanțări sau obținerii de mentorat din partea experților, cât și a promovării unor idei tehnice revoluționare din rândul programatorilor români.
Doritorii își pot achiziționa bilete de tip “early-bird”, cu prețuri începând de la 49 euro, până la data de 5 Aprilie, iar înregistrările vor putea fi efectuate online pe site-ul Techsylvania https://techsylvania.co.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro