La nivel mondial, zeci de stâlpi de relee de telefonie mobilă au fost incendiați iar angajați ai companiilor au fost hărțuiți, situație relatată de presa din mai multe state ale lumii. Sunt campanii de dezinformare bine orchestrate, consideră Sorin Grindeanu.
„De fiecare dată când omenirea a făcut un salt tehnologic au existat și asemenea luări de poziție. În momentul în care a s-a trecut la locomotivele cu abur, vă rog să verificați presa de atunci, așa cum era ea, și o să vedeți păreri ale multora, specialiști din acea perioadă, la 1800, care spuneau că dacă trenul merge cu mai mult de 40 de kilometri la oră se lichefiază organele. Am dat acest exemplu tocmai ca să explic mai bine frica de 5G, de tehnologie”, a explicat președintele ANCOM.
„Să știți că nu se ajunge în acest stadiu în care suntem acum fără studii ale OMS, fără impactul pe care l-ar avea acea tehnologie asupra corpului uman” a mai adus un argument președintele ANCOM.
Un cetățean susține că bărbații își bat femeile în Centrul Vechi din cauza 5G
Scrisori de la cetățenii speriați a primit chiar instituția pe care o conduce, iar trecând peste aspectul hazliu ale celor susținute, acestea denotă o teamă de necunoscut, de noua tehnologie. Oamenii s-au speriat după ce primele antene 5G au fost montate în Capitală, în zona Centrului Vechi, a spus Grindeanu la Digi24.
Știți că s-a lansat în arealul Centrului Vechi o zonă în care există 5G și am primit o scrisoare prin care îmi spuneau că în acea zonă bărbații își bat mai mult femeile. Eu nu vreau să trimit nici în derizoriu, e foarte important ca lumea să fie convinsă că nu sunt efecte negative”
Sorin Grindeanu
Nivelul radiațiilor electromagnetice este monitorizat constant și nu au fost înregistrate creșteri, a explicat Sorin Grindeanu.
”Eu i-aș asigura pe toți cei care se gândesc la teorii ale conspirații că lucrurile nu stau așa. Ba chiar mai mult, noi, în urmă cu 8 luni, am lansat un site, www.monitor-emf.ro, în care poți vedea în timp real toate radiațiile, nivelul lor în diverse locații, 24 de ore din 24. N-a existat nicio perioadă, măcar o singură dată să se depășească măcar un sfert din limita admisă”
Fake-news-uri pe tema răspândirii COVID prin 5G
Potrivit unui document al UE citat de Reuters, țările membre UE și-au subliniat îngrijorarea legată de răspândirea fake-news-urilor pe subiectul 5G.
Consiliul miniștrilor UE „susține importanța luptei împotriva răspândirii dezinformărilor legate de rețelele 5G, în special a celor care leagă răspândirea bolii COVID-19 de rețelele de telefonie mobilă”, se arată în documentul citat.
Conform unor rapoarte prezentate de reprezentanții unor grupuri de telecomunicații, în cel puțin 10 state europene stâlpii de telefonie mobilă au fost incendiați iar angajații firmelor de telecomunicații au fost hărțuiți.
În Marea Britanie au fost 87 de atacuri incendiare și în Olanda 30, în timp ce au fost semnalate astfel de cazuri și în Franța, Belgia, Italia sau Germania.
„Virusurile nu pot călători prin unde radio sau rețele mobile, iar COVID-19 s-a extins și în țările unde nu este dezvoltată tehnologia 5G”, au precizat reprezentanții OMS.
Sursa foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro