An de an, eMAG transformă această zi într-o sărbătoare a cumpărăturilor și își surprinde clienții atât cu prețuri foarte bune, cu cea mai mare varietate de produse la reducere din an, dar și cu produse surpriză, pe care le poți comanda online o singură zi pe an. Doar anul trecut, în cea mai bună zi pentru cumpărături din an, care anul acesta va fi pe 8 noiembrie, clienții au comandat 2,8 milioane de produse în valoare de 731 de milioane de lei. Fie că sunt în căutarea unor jucării și articole pentru copii, electrocasnice mici și mari, mobilă sau produse pentru casă, parfumuri și produse de îngrijire personală, telefoane, tablete, gadget-uri, TV-uri, articole fashion sau produse de grădină, oamenii vor găsi pe eMAG oferte de neratat. Totuși, adevărații campioni ai evenimentului sunt cei care se pregătesc din timp, care urmăresc prețurile de-a lungul anului, își pregătesc listele de favorite și care sunt online de la prima oră reușind să comande cele mai hot oferte.
Pentru a veni în sprijinul cititorilor Libertatea, am căutat veterani ai evenimentului de shopping ajuns la cea de-a 14-a ediție care ne-au împărtășit câteva dintre tacticile pe care s-au bazat de-a lungul timpului pentru a profita la maximum de cel mai mare eveniment de shopping. Astăzi, vă prezentăm povestea lui Andrei Dumitru, un programator de 38 de ani din Cluj-Napoca, pentru care Black Friday este o adevărată „vânătoare de comori”.
De la primul televizor, la camera bebelușului: Black Friday, o tradiție de familie
Totul a început în 2011, când eMAG a adus pentru prima dată conceptul de Black Friday în România. „Îmi amintesc cum stăteam în micul meu apartament, proaspăt absolvent, cu un salariu modest și o listă întreagă de dorințe”, își amintește Andrei, zâmbind. „Când am auzit de reducerile de Black Friday, am zis: de ce nu?”.
În primul an, a reușit să-și cumpere un televizor HD, care a devenit rapid punctul de interes al serilor de film cu prietenii. Dar mai mult decât achiziția în sine, a fost entuziasmul „vânătorii de oferte” care l-a captivat. „Era ceva nou și palpitant. Să stai cu degetul pe butonul de refresh, să vezi dacă prinzi produsul dorit… era ca un joc”, spune el râzând.
Pe măsură ce anii au trecut, viața lui Andrei s-a schimbat, la fel și strategiile lui de Black Friday. Când s-a căsătorit cu Ioana în 2015, cei doi au început să-și coordoneze eforturile. „Am transformat totul într-un sport de echipă”, spune Ioana. „Făceam liste, stabileam priorități și ne împărțeam produsele pe care voiam să le cumpărăm”.
Un moment deosebit a fost în 2017, când se pregăteau să devină părinți. „Eram în plin proces de amenajare a camerei pentru Matei, care urma să se nască în curând. Bugetul era strâns, dar am reușit să luăm un pătuț și un monitor pentru bebeluși la prețuri super bune”, spune Andrei. „Țin minte că eram la un control medical de rutină și ne-am plasat comenzile din sala de așteptare. Asistentele ne priveau… amuzate”.
Strategii și trucuri pentru a profita de Black Friday
Andrei a devenit cunoscut printre prieteni și familie pentru trucurile lui de Black Friday. „Primul lucru pe care îl fac e să-mi actualizez datele din contul eMAG înainte de eveniment. Nu vrei să pierzi timp prețios completând adrese sau detalii de plată când ofertele sunt live”, explică el.
Un alt sfat de la Andrei este să folosești lista de „favorite”. „Pe parcursul anului, adaug produsele care mă interesează. Astfel, când vine Black Friday, știu exact pe ce să mă concentrez și evit cumpărăturile impulsive”, spune el.
Și abonamentul eMAG Genius s-a dovedit a fi util. „Livrarea gratuită și rapidă face toți banii, mai ales dacă comanzi produse mai voluminoase. În plus, faptul că am salvat easybox-ul preferat în cont face totul mult mai simplu”, adaugă Andrei.
De Black Friday, clienții Genius beneficiază de oferte exclusive, iar prețul abonamentului pentru cei care nu îl au încă este de 69 de lei. Iar dacă prelungești abonamentul, primești un voucher de 30 de lei și în eMAG, și în Fashion Days.
Anul acesta, au deja planurile făcute. „Ne dorim un espressor nou, pentru că suntem mari iubitori de cafea. Și poate niște echipament de camping, să ne aventurăm mai mult în natură cu Matei”, spune Andrei. „Am adăugat totul la favorite și așteptăm cu nerăbdare ziua cea mare”.
Recomandări pentru cei la început de drum
„Asigură-te că ai lista cu produsele dorite, că aplicația eMAG este instalată și că ai activat notificările. În acest fel, vei fi mereu cu un pas înaintea celor care se bazează pe noroc”, explică el.
De asemenea, nu te descuraja dacă nu reușești să prinzi produsul dorit din prima. „Există mereu oferte bune pe toată durata zilei, așa că fii flexibil și deschis la alternative”, spune Andrei.
Unul din trei cumpărători de Black Friday alege produsele pe care dorește să le achiziționeze în zilele premergătoare evenimentului: 23% cu două-trei zile înainte de Black Friday, iar 9% cu patru-cinci zile înainte.
Black Friday – ziua cu cele mai mari reduceri din an
Black Friday a devenit, în ultimii ani, o zi așteptată cu nerăbdare de români, fiind momentul ideal pentru a face achiziții importante la prețuri reduse. Fie că este vorba de electronice, electrocasnice, articole de fashion sau produse pentru casă, această zi este considerată cel mai bun moment pentru a economisi și a te bucura de oferte exclusive.
Cumpărătorii de Black Friday interesați de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii (78%), produse cosmetice si de îngrijire personală (60%) produse pentru casa (63%).
Cu o strategie bine pusă la punct, la fel ca Andrei, și tu poți transforma Black Friday într-o oportunitate de shopping smart. Rămâi alături de Libertatea pentru mai multe sfaturi și trucuri de la veteranii acestui eveniment, și pregătește-te din timp să profiți la maximum de ziua cu cele mai mari reduceri din an! Nu uita să îți salvezi easyboxul favorit, să îți salvezi datele cardului în cont și să îți actualizezi aplicația!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
valeserg • 05.11.2024, 08:25
Publicitate E-mag? Fix ce pui in favorite nu o sa fie la reducere :). Doar nu o sa faca ei reducere la fix ce iti doresti, unde ar mai fi profitul? :)