ComenteazăLuminița de la capătul tunelului le pare autorităților a fi tehnologia. Cea de supraveghere, mai exact, care ar putea ține sub control răspândirea virusului SARS-COV-2 până la găsirea unui vaccin.
Aplicații de urmărire a contactelor umane, brățările
de monitorizare destinate persoanelor carantinate și sisteme de monitorizare a
stării de sănătate sunt fie deja disponibile și utilizate, fie în proces de
dezvoltare.
Beneficiile acestora sunt indiscutabile. Este
discutabilă însă etica folosirii lor.
În cele mai multe discuții legate de tehnologia
de supraveghere e ridicată problema încălcării dreptului la viață privată, dar
implicațiile sunt mai grave de atât. Dacă aplicațiile și datele biometrice vor
ajunge să decidă cine poate ieși din casă, cine poate merge la muncă ori în
vacanțe și cine nu, societatea se va diviza mai profund și într-un mod
nemaiîntâlnit.
Mai este, apoi, problema “retragerii” acestei supravegheri, după ce pandemia se va stinge. Vor face
guvernele acest lucru de bunăvoie sau vor prefera să păstreze controlul asupra
populației?
The Correspondent amintește de “efectul 9/11”, care arată că autoritățile anulează extrem de ușor libertățile fundamentale ale cetățenilor pe timp de criză – și chiar după ea.
După atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene din New York, în mai multe state ale lumii a fost introdusă detenția preventivă, iar libertatea de exprimare a fost limitată.
The Correspondent a trecut în revistă cele mai
importante șase tehnologii de supraveghere folosite în lume în timpul pandemiei
de coronavirus, fiecare cu riscurile și limitările ei.
1. Urmărirea contactelor
Scopul: identificarea persoanelor posibil infectate și prevenirea răspândirii virale.
Se discută de mult despre o astfel de “unealtă”, crucială atât în înțelegerea evoluției unei epidemii ori
pandemii, cât și în suprimarea ei.
Până să existe posibilitatea tehnologizării,
acest serviciu era asigurat – și este în continuare, în țările unde aplicația
de urmărire încă nu e disponibilă – de angajați din sistemul medical, care
adunau de la persoanele infectate informații despre cei cu care au venit în
contact după îmbolnăvire. Contactele erau – ori sunt – sfătuite să se testeze
și să se izoleze sau să se trateze, după caz, adică să ia toate măsurile
necesare pentru a preveni răspândirea virusului.
Automatizarea acestui proces exclude intervenția
factorului uman între bolnav și contactele lui.
În Argentina există deja aplicația de mobil Co-Track.
Dacă utilizatorul figurează în aplicație ca infectat cu COVID-19, Co-Track va
lua, cu ajutorul GPS-ului, urma tuturor persoanelor cu care acesta a intrat în
contact în ultimele săptămâni și le va transmite o notificare de risc de
infectare. E necesar ca și “contactele”
bolnavului să aibă Co-Track pe telefon, ca să poată fi notificate.
Singapore are o aplicație similară, Trace
Together, care folosește tehnologia Bluetooth. Dacă două persoane stau minimum
30 de minute una lângă cealaltă, telefoanele lor fac un schimb de coduri care
sunt stocate 21 de zile. În această perioadă, dacă una dintre cele două
persoane se îmbolnăvește, codurile se activează, iar “contactul” este avertizat asupra riscului de a fi, la rându-i,
infectat.
Acestea sunt două din zecile de aplicații dezvoltate
pentru a veni în sprijinul autorităților implicate în gestionarea crizei
COVID-19. Însă sunt ele cu adevărat de ajutor?
Pentru a funcționa e necesar ca oamenii să le
descarce în telefon. În Singapore, doar una din șase persoane au downloadad Trace
Together, în primele două săptămâni de când a devenit disponibilă.
Apoi, sunt problemele de ordin tehnic.
GPS-ul nu funcționează în interiorul clădirilor (cazul Co-Track, Argentina), în vreme ce tehnologia Bluetooth (folosită de Trace Together, Singapore) nu privește pereții subțiri din blocuri ca obstacole și poate duce la “împrietenirea” telefoanelor unor vecini care, poate, nici nu se cunosc, darămite să mai fi și venit în contact!
Prof. Susan Landau, de la Tufts University, accentuează
importanța stabilirii nivelului de eficiență a acestor aplicații de
monitorizare a transmisiei virusului, înainte de a le așeza la baza unui sistem
de supraveghere global.
Un program care încalcă drepturile și libertățile civile și nu este deloc util scopului pentru care a fost gândit trebuie abandonat fără întârziere.
Prof. Susan Landau:
Până acum, abordarea noii tehnologii de
supraveghere e fragmentată, nu unitară, aproape fiecare țară dezvoltându-și
propria aplicație.
Totuși, Google și Apple au anunțat pe 10 aprilie
o colaborare pentru integrarea urmăririi prin Bluetooth în sistemele de operare
Android și iPhone. Ambele companii au accentuat faptul că au în vedere în
primul rând interesul utilizatorilor și protejarea drepturilor și datelor lor
de autorități.
Însă integrarea acestui sistem de monitorizare
în cel de operare al telefonului mobil nu înseamnă altceva decât a-l face parte
din viața noastră de zi cu zi.
Astfel, tehnologia de supraveghere născută
într-o situație extraordinară – criza COVID – devine parte a normalității și
poate fi folosită în alte scopuri decât cel pentru care a fost creată.
Politice, de exemplu.
NSO Group, una dintre companiile care și-au oferit guvernelor serviciile de dezvoltare a unor astfel de aplicații, a fost acuzată că ar furniza tehnologii de supraveghere sistemelor totalitare.
Punctual, NSO ar fi livrat tehnologia de monitorizare pe care liderii din Arabia Saudită au folosit-o pentru a-l spiona cu ajutorul telefonului pe jurnalistul Jamal Khashoggi, înainte ca acesta să fie ucis.
2. Urmărirea maselor
Scopul: monitorizarea persoanelor carantinate, pentru a stabili în ce măsură respectă restricțiile.
La sfârșitul lunii martie erau în carantină
1,7 miliarde de oameni. Aproape un sfert din populația globului. O mare de
oameni care nu știi dacă chiar se supune restricțiilor impuse de autorități
decât dacă o monitorizezi.
Urmărirea maselor este posibilă acum prin intermediul
telefoanelor mobile, iar oficialii ar face asta pentru a vedea unde se impune
înăsprirea restricțiilor, înmulțirea interdicțiilor ori mărirea efectivelor de
poliție pe străzi.
Pentru a intra în posesia datelor, autoritățile
trebuie fie să facă o înțelegere cu furnizorii de internet, fie să colecteze date
de GPS de la companii precum Google.
Într-o situația precum criza COVID, urmărirea
maselor are justificare – s-a dovedit deja extrem de utilă în intervenția
salvatorilor după cutremure.
Rămâne însă esențială anonimizarea datelor,
după agregare, deși e un proces dificil și nu întotdeauna 100% eficient. Un
studiu efectuat în 2018 de cercetători de la Massachusetts Institute of
Technology (MIT) a arătat că e destul de ușor să identifici un individ într-o
masă de oameni, pe baza istoricului său.
3. Supraveghere cu drone
Scopul: încurajarea oamenilor să respecte regulile.
China a dat startul folosirii dronelor pentru supraveghere, în februarie. Într-un clip video postat pe Weibo, un site de microblogging, un grup de oameni care jucau mahjong erau îndemnați să plece spre casele lor, după ce erau reperați de camera video montată pe o dronă. Iar o publicație de partid arăta, online, un filmuleț în care o femeie era apostrofată, tot de o dronă, că a ieșit din casă fără mască, apoi era îndemnată să se întoarcă în locuință și să se spele pe mâini.
De atunci, au apelat la această metodă de
supraveghere a populației mai multe state din Europa și Asia care au fost
atinse de pandemie – Belgia, Franța, Spania, Olanda, Israel, Iordania, Kuweit,
Emiratele Arabe Unite.
În Albania, unde oamenilor li s-a permis să
iasă din case pentru anumite activități, dronele au fost folosite pentru a
raporta încălcarea restricțiilor.
Iar în Marea Britanie au fost publicate filmări
făcute cu drone în zonele rurale, videouri în care au fost surprinși englezi
încălcând regulile, mergând în drumeții sau la picnic.
Este indiscutabil ajutorul dat poliției locale
prin extinderea supravegherii în locuri unde agenții nu au cum să ajungă. Însă drepturile
și libertățile cetățenilor sunt ușor de încălcat prin acest sistem de
supraveghere.
Voci critice la adresa noilor sisteme de monitorizare
a maselor vorbesc despre tendința de militarizare a vieții civile, prin
introducerea în viața de zi cu zi, în “noua normalitate”,
de tehnologii concepute pentru zone de război.
4. Inteligența artificială și marii centralizatori
de date
Scopul: modelarea evoluției epidemiei/pandemiei.
Inteligența artificială și uriașele baze de
date ale marilor centralizatori (Google, Facebook, coompaniile de telecomunicații)
sunt vehiculate de ani buni ca instrumente indispensabile în gestionarea răspândirii
bolilor. Adică într-o situație cum este cea de acum, generată de criza COVID.
Analizele predictive – simulările făcute
folosind inteligența artificială și cantitatea uriașă de informații stocată de
giganții tehnologici (dar nu numai) – pot preveni izbucnirea unor focare și pot
determina oportunitatea relaxării restricțiilor în anumite zone.
BlueDot este o companie canadiană care adună informații
din mass-media, din rețelele de socializare, din rapoartele privind starea de
sănătate a populației și din domeniul transportului aerian. Datele sunt încărcate
într-un program care le analizează și care poate detecta, pe baza lor, semnele
incipiente ale unei epidemii.
Algoritmul folosit de inteligența artificială
a BlueDot ar fi prezis epidemia de COVID-19 în decembrie. Organizația Mondială
a Sănătății (OMS) a declarat epidemia “urgență
mondială” abia pe 30 ianuarie, după răspândirea virusului în afara Chinei, iar upgraderea
epidemiei la pandemie a făcut-o pe 11 martie.
Palantir, o companie din SUA specializată în
analiza unor volume mari de date, lucrează, în criza COVID, cu sistemele
medicale din mai multe state, inclusiv din Marea Britanie, făcând predicții legate
de probabilitatea izbucnirii unor focare și recomandând alocarea de resurse în
funcție de asta. În mod normal, Palatir lucrează cu agenții de informații și servicii
secrete, departamente de imigrație și Poliție.
Inteligența artificială e folosită însă și
altfel, nu doar în combinație cu datele marilor centralizatori și în scopul creionării
evoluției pandemiei.
În Rusia, de exemplu, autoritățile folosesc o
aplicație de recunoaștere facială pentru a identifica persoanele care nu
respectă carantina.
În alte țări, distanțarea socială e monitorizată
cu ajutorul inteligenței artificiale, care adună date de la camerele de
supraveghere.
Integrată în sistemul medical, inteligența
artificială poate genera diagnostice, prognoze și terapii țintite. Este,
așadar, un instrument extrem de util, însă generarea unui model real de evoluție
a pandemiei, dimpreună cu datele marilor centralizatori, e problematică.
Pentru ca formula să funcționeze este esențială
o cantitate mare de date legate strict de COVID-19, de la primul caz și până în
prezent. Curba evoluției nu poate fi generată în lipsa lor. Or, în acest moment,
baza informațională ar fi sub standarde, iar completarea ei ridică probleme de
ordin etic, pentru că ar însemna încălcarea dreptului la viață privată al bolnavilor
incluși în statistică fără voia lor.
5. Carantină strictă
Scopul: izolarea bolnavilor și a persoanelor suspecte de COVID.
În unele țări ale lumii, autoritățile au vegheat
la respectarea carantinei prin supraveghere strictă și intimidare.
În statul indian Karnataka, persoanele plasate
în carantină la domiciliu ca urmare a testării pozitive la COVID-19, a prezentării
de simptome specifice bolii ori a revenirii în țară de peste hotare sunt
urmărite pas cu pas – la propriu – prin aplicația Quarantine Watch. În plus, din
oră în oră, trebuie să-și facă un selfie pentru a dovedi că nu au părăsit
locuința.
Și în Polonia, persoanele plasate în carantină
sunt monitorizare prin Home Quarantine. Din când în când, fără un tipar orar
clar, aceasta le solicită un selfie pentru verificare.
În Hong Kong, carantinaților le este montată o
brățară de monitorizare – aceasta se conectează la smartphone și trimite locația
proprietarului către autorități, prin WeChat sau WhatsApp.
În Taiwan, ca și în statul indian Andhra
Prades, autoritățile nu s-au mai complicat cu aplicații și brățări, ci au
încheiat înțelegeri cu companiile de telecomunicații pentru supravegherea persoanelor
carantinate. Când una dintre acestea părăsește locuința e alertată Poliția.
Așa-numitul “public shaming” e folosit în Srpska (Bosnia și Herțegovina) și
Paraguay. În Srpska, numele persoanelor care au încălcat carantina au fost
făcute publice, la fel localitatea lor de domiciliu.
În Paraguay s-a mers mai departe. Polițiștii au
filmat oamenii care nu au respectat carantina în timp ce-i trânteau la pământ
cu fața în jos, îi amenințau cu arme cu electroșocuri și îi puneau să jure că
nu vor mai ieși din case. Filmările au fost postate apoi pe rețelele de socializare.
Discutabile metodele prin care e asigurată
respectarea carantinei. Discutabilă, însă, și metoda prin care sunt alese
persoanele care să fie băgate în carantină, scrie Haaretz.
Publicația israeliană a ridicat problema strângerii
de date și a modului în care este ea făcută după ce un cetățean israelian a
ieșit pozitiv la testarea pentru COVID; imediat după confirmarea diagnosticului,
au fost băgați în carantină și vecinii de deasupra, ba chiar și un cuplu care
fusese în vizită la ei, deși niciunul dintre aceștia nu au venit în contact cu
cel infectat.
Și în China, deciziile luate de autorități cu
ajutorul tehnologiei e pus sub semnul întrebării de populație, după
introducerea unei aplicații care-ți permite sau îți interzice să ieși din casă,
după ce-ți evaluează starea de sănătate.
6. Date biometrice și verificarea
simptomelor
Scopul: identificarea și monitorizarea persoanelor infectate.
E o cursă frenetică peste tot în lume pentru
dezvoltarea de tehnologii capabile să detecteze persoanele infectate cu
COVID-19 înainte ca acestea să facă o formă gravă a bolii. În multe cazuri, informațiile
personale își pierd în această cursă caracterul privat și devin publice.
În Peru, autoritățile sanitare au lansat un
site de diagnoză preliminară, unde utilizatorii răspund unor întrebări țintite
legate de simptome. Și sunt puși să-și noteze CNP-ul.
În alte țări se lucrează la dezvoltarea unor
aplicații pentru detectarea simptomelor de COVID. Datele furnizate de utilizatori
ar urma să fie centralizate și analizate, ajutând la evaluarea riscului de
apariție a noi focare.
Aceste aplicații vor funcționa dacă vor fi
descărcate de utilizatori în telefon. Ar trebui, așadar, ca oamenii să-și dea
acordul. În multe privințe însă, acordul nu mai e cerut, tehnologia a fost
implementată pentru că situația, specială, o cere.
Pandemia de COVID-19 a acționat ca un
catalizator al introducerii la scară largă a biometriei, anterior controversată
și respinsă de societățile avansate. Iar odată introdusă, nu va mai fi retrasă.
Chiar atunci când infecțiile cu noul coronavirus vor fi reduse la zero, unele guverne care vor să colecteze date ar putea argumenta că este necesar să mențină sistemele de monitorizare biometrică, deoarece se tem de al doilea val de coronavirus sau pentru că există o nouă tulpină de Ebola în centrul Africii sau pentru orice altceva, înțelegeți ideea.
Yuval Noah Harari, scriitor, istoric și filosof israelian, pentru Financial Times:
Deja aplicarea biometriei – deocamdată ca
metodă de detectare a febrei, posibil simptom de COVID-19 – se extinde cu
viteză.
În China, au fost montate termonscannere în
aeroporturi, în gări și în stațiile mari care fac legătura între diverse
mijloace de tramsport în comun. Cei depistați cu temperatură mare sunt opriți de
autorități și chestionați în legătură cu alte simptome ce ar putea trăda infecția
cu noul coronavirus.
Iar în statul american Georgia, administratorii
unui magazin au montat deja la intrare termonscannere, angajații fiind
instruiți să interzică accesul în incintă a persoanelor care au de la 38 de
grade în sus.
FLIR Systems, cea mai mare companie din lume
specializată în proiectarea și producția de camere de imagistică termică, a
raportat o creștere a cererii de termoscannere cu 700%.
Asta, deși eficiența testării cu
termoscannerul nu e dovedită. Mulți dintre cei infectați cu SARS-COV-2 sunt
asimptomatici.
Cel mai bine s-a văzut asta în Islanda, unde
populația a fost testată pentru COVID la scară largă. Din date, făcute publice,
reiese că 50% dintre islandezii care au luat virusul nu au prezentat absolut
niciun semn de boală.