Potrivit amendamentului, elevii din învăţământul preuniversitar vor fi obligaţi să meargă la toate orele de curs, să vină la școală „într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată” și să sesizeze reprezentanţii școlii sau autoritățile dacă observă „ilegalităţi în desfăşurarea procesului de învăţământ şi a activităţilor conexe acestuia sau cu privire la orice situaţie care ar pune în pericol siguranţa elevilor şi a personalului şcolii”, a informat Agerpres.

De asemenea, amendamentul prevede că elevii nu au voie să distrugă, să modifice sau să completeze cataloage, foi matricole, carnete de elev, să blocheze căile de acces în școli, să deţină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări și nici să participe la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ.

În plus, folosirea mobilelor ar putea fi interzisă pe perioada cursurilor în școli, excepție făcând folosirea telefoanelor în scop educativ sau în spaţiile autorizate. Interdicția nu se aplică în licee, aceste instituții de învățământ urmând să decidă la nivelul fiecărui liceu în parte, mai prevede amendamentul votat în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților.

Potrivit parcursului legislativ, urmează alte dezbateri și abia apoi votul final în Camera Deputaților și în Senat, acesta din urmă fiind forul decizional.

Urmărește-ne pe Google News