Publicaţia britanică arată că agenţii au obţinut acces la „detalii extrem de secrete” ale negocierilor cu aliaţi internaţionali, pe lângă mesajele private schimbate de Truss cu prietenul său apropiat, Kwasi Kwarteng, care a devenit ulterior ministru de finanţe, informează Agerpres.

Se crede că printre aceste mesaje sunt şi discuţii cu miniştri de externe importanţi despre războiul din Ucraina, inclusiv detalii despre transporturile de arme. Au fost descărcate mesaje pe o perioadă de aproape un an, scrie Daily Mail, care citează surse anonime.

„Guvernul are sisteme solide pentru protecţia împotriva ameninţărilor cibernetice. Acestea includ briefinguri regulate de securitate pentru miniştri şi sfaturi privind protejarea datelor lor personale şi atenuarea ameninţărilor cibernetice”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

Actul de piratare a fost descoperit în timpul campaniei pentru alegerea liderului Partidului Conservator în urma căreia Liz Truss a devenit prim-ministru, a precizat Daily Mail.

Pe 20 octombrie, Liz Truss și-a dat demisia din funcţia de premier al Marii Britanii, după 45 de zile de la învestire, iar succesorul ei este Rishi Sunak.

Conform articolului apărut în Daily Mail, printre mesajele piratate sunt inclusiv critici la adresa premierului Boris Johnson făcute de Truss şi Kwarteng,”existând un risc potenţial de şantaj”.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News