Astăzi, la Teatrul Naţional Bucureşti, a început Conferinţa Globală IAA.
Mâine dimineaţă, de la ora 9.00, ar urma să vorbească Star Speakerul zilei, Aleksei Sorokin, fost şef al Comitetului local de organizare a Campionatului Mondial 2018 şi înfocat susţinător al legilor care criminalizează minorităţile sexuale din Rusia!
Ziarul Libertatea a dezvăluit ieri felul în care bani publici şi ai marilor companii sunt puşi la bătaie ca să ofere unui cunoscut ambasador al discriminării practicate de Vladimir Putin, precum Aleksei Sorokin, o platformă ideală de a se adresa industriei mondiale a publicităţii.
Mai multe companii-sponsor, de pe o listă unde se regăsesc Google, Coca-Cola, Banca Transilvania, Telekom, P&G şi Kaufland, au început o cursă contra cronometru pentru a încerca să găsească o soluţie la o problemă care a devenit imediat un atac la integritatea propriilor valori democratice.
Pe de altă parte, susțin surse din interiorul unora dintre aceste companii, „ele pun în balanță și riscul de a da un semnal negativ Rusiei, pentru că deja chestiunea Sorokin a luat amploare, el fiind cunoscut ca omul lui Vladimir Putin și un important ambasador al imaginii pe care Kremlinul dorește s-o proiecteze în Occident”.
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Prima care face o mişcare vizibilă este Telekom.
IAA discutase cu Vlad Enăchescu, director general al postului Telekom Sport, ca să modereze momentul cu Aleksei Sorokin. O opţiune logică, de vreme ce Enăchescu este un vechi jurnalist şi comentator sportiv.
Aseară însă, Enăchescu a renunţat „când a realizat în ce poate ajunge, fără voinţa lui”, după cum au explicat colegii săi din redacţie.
Enăchescu s-a văzut imediat cu executivii companiei Telekom, care i-au sugerat şi ei, în termeni clari, că e cazul să nu mai onoreze momentul cu Sorokin.
În acest moment nu e clar cine va urca pe scenă alături de Aleksei Sorokin.
CITEȘTE ȘI:
Reacții la „cazul Sorokin”. Costi Rogozanu: „O mare organizaţie de advertising, IAA, aduce un homofob la conferința ei!”. Mari firme precum Coca-Cola și Google sunt îngrijorate
Tolo: Omul lui Putin vine la București pe bani dați de Dăncilă și Firea! Agent al discriminării, finanțat de Coca-Cola și P&G fără să știe!
Tolo: Prima reacție a organizatorilor conferinței unde „Star Speaker” este Aleksei Sorokin, omul lui Putin: „Parteneriatul cu autoritățile este o practică uzuală în lume”
Omul lui Putin atacă Libertatea! Sorokin: „Afirmaţiile publicației din România sunt total nefondate și incorecte!”
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Proteste pe contul de Instagram al actriței Robin Wright după dezvăluirile făcute de Libertatea privind conferința unde vine propagandistul antigay al lui Putin
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui urgan, peste 100 de kilometri la oră
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane