Compania susține că decizia face parte dintr-un program inițiat acum 2 ani pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii cu clienții săi, prin digitalizare şi simplificare.

„În urmă cu doi ani, Telekom Romania a inițiat un program de transformare pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii cu clienții săi, prin digitalizare şi simplificare. Pe lângă iniţiativele de business, ca parte a acestui program, Telekom Romania anunţă intenţia de a restructura 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi în prezent la nivelul grupului de companii – 438 de poziţii din cadrul Telekom Romania Communications S.A., respectiv 254 de poziţii din cadrul Telekom Romania Mobile Communications S.A.”, se arată în comunicatul companiei.

Telekom România susține că decizia va asigura creșterea pe termen lung a companiei pe o piață puternic concurențială.

”Poziţiile care urmează să fie restructurate vor fi decise pe baza obiectivelor de business ale companiei, în linie cu strategia de simplificare şi digitalizare. În cadrul procesului de restructurare, Telekom Romania va aplica măsurile de protecţie socială, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Evaluarea performanţei va fi utilizată ca criteriu în departajarea angajaţilor care ocupă poziţii similar”, precizează Telekom România.

Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125%
Recomandări
Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125%

Anunțul vine în contextul intețirii zvonurilor privind o posibilă vânzare a operațiunilor Telekom România către omul de afaceri Spas Rousev.

Surse guvernamentale au declarat în luna mai pentru HotNews.ro că ”discuții de tatonare privind vânzarea operațiunilor fixe și mobile ale Telekom România au avut loc în acest an, dar nu există la acest moment o decizie, care să fi fost comunicată autorităților statului român, acționarul minoritar”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
Observatornews.ro
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI