Concret, pentru a obține autorizație de construire, sunt necesare avize de la administratorii sau furnizorii de utilități urbane, numite avize de amplasament.

Iar Consiliul Concurenței „deţine indicii că, fără a avea o justificare economică, Telekom Romania Communications SA a impus, în anul 2019, un tarif mult mai mare comparativ cu anul anterior pentru emiterea avizului necesar”.

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediul companiei Telekom România, iar documentele ridicate se află acum în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurii specifice de investigație.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, se mai arată în comunicat.

Telekom România: „Respectarea legilor și a reglementărilor este o prioritate”

Într-un răspuns transmis Libertatea, reprezentanții Telekom România au precizat că vor fi furnizate autorității „toate informațiile necesare”, ca să nu existe nicio „îngrijorare cu privire la stabilirea tarifului pentru avizele de amplasament”.

„Telekom a luat cunoștință de investigația deschisă de Consiliul Concurenței și a cooperat deplin în procedurile derulate până în prezent. În continuare, Telekom va manifesta întreaga disponibilitate și va furniza autorității toate informațiile necesare pentru a înlătura orice îngrijorare cu privire la stabilirea tarifului pentru avizele de amplasament. Pentru Telekom, respectarea legilor și a reglementărilor este o prioritate”, se arată în răspunsul Telekom România, la solicitarea Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News