După mai multe luni de blocaj, pachetul de sprijin a fost aprobat sâmbătă de Camera Reprezentanților și urmează să ajungă astăzi, 23 aprilie, în Senat. Președintele Joe Biden a promis că după aprobarea de către camera superioară a Congresului, va promulga imediat actul normativ astfel încât „să putem trimite rapid arme și echipamente Ucrainei pentru a răspunde nevoilor lor urgente de pe câmpul de luptă”.
Confruntată cu încerarea Rusiei de a-și intensifica avansul pe front, Ucraina are nevoie acum în special de obuze de artilerie și sisteme de apărare aeriană.
Militarii ucraineni spun că în ultimele luni au fost depășiți cu mult de forțele rusești. Președintele Volodimir Zelenski a vorbit recent despre un raport de zece la unu în favoarea Rusiei.
„Pentru a învinge, avem nevoie de muniție (…) artileria noastră moare de foame”, a declarat un comandant din cadrul brigăzii 110 mecanizate, cu indicativul „Teren”, după ce pachetul de ajutor militar american a trecut de Camera Reprezentanților.
Teren a apărat timp de doi ani orașul industrial Avdiivka înainte ca acesta să cadă în mâinile Rusiei în februarie. Acest succes înregistrat de Rusia a fost urmat de altele, forțele Moscovei reușinând să împingă linia frontului către vest.
În ultima săptămână, grupul ucrainean de monitorizare DeepState a urmărit o serie de progrese rusești de-a lungul unei linii de cale ferată până în centrul Ocheretyne, un sat mare, fără valoare strategică, dar care se află pe o culme, ceea ce îl face o țintă militară.
Un ofițer din cadrul Comandamentului de Est al Ucrainei a declarat pentru CNN, sub protecția anonimatului, că, dacă forțele Moscovei reușesc să cucerească și să controleze satul, ar putea aduce rutele logistice ucrainene vitale, care leagă trei centre militare cheie – Kosteantînivka, Pokrovsk și Velyka Novosilka – sub focul rusesc.
Cât de rapid poate ajunge ajutorul militar american în Ucraina
Jurnaliștii americani notează că, în acest context, întrebarea care se pune este cât de rapid poate primi Ucraina muniții americane, precum obuze Howitzer de 155 mm, cu care să poată opri avansul Rusiei.
„După cum știți, avem o rețea logistică foarte robustă care ne permite să deplasăm foarte repede materialul. Așa cum am făcut în trecut, putem să ne deplasăm în câteva zile”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Patrick Ryder, înainte de votul din Camera Reprezentanților.
La rândul său, Mark Warner, președintele Comisiei de informații a Senatului, a declarat duminică pentru CBS News că speră ca materialul să fie „în tranzit până la sfârșitul săptămânii”.
Totodată, o sursă americană familiarizată cu furnizarea de ajutor militar către Ucraina a spus că o mare parte din acesta este deja prepoziționat în depozite din Germania și Polonia, ceea ce va reduce timpul necesar pentru a-l trimite în Ucraina.
Proiectilele de artilerie vor fi printre primele materiale trimise, a adăugat sursa amintită.
După ce resursele militare vor intra pe teritoriul Ucrainei, provocarea va fi legată de transportul cât mai rapid al întregii cantități în zonele în care este cea mai mare nevoie de ele.
Ucraina „va continua probabil să se confrunte în următoarele săptămâni cu lipsuri de muniție”
Astfel, avantajul raportului citat de zece la unu în favoarea Rusiei nu va fi schimbat imediat, notează CNN.
Specialiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) avertizează că Ucraina „va continua probabil să se confrunte în următoarele săptămâni cu lipsuri continue de muniție de artilerie și de interceptoare de apărare aeriană și cu constrângerile corespunzătoare pe care aceste lipsuri le pun asupra capacității Ucrainei de a desfășura operațiuni defensive eficiente”.
De asemenea, ISW se așteaptă ca Rusia să încerce să atace rețelele de transport, cum sunt căile ferate, pentru a complica distribuția – lucru pe care l-a vizat vineri în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk – și să încerce să crească ritmul atacurilor de-a lungul liniilor de front în „fereastra” limitată de timp până la sosirea ajutorului american.
Astfel, în centrul ofensivei rusești pe termen scurt poate fi orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk. Mai multe rapoarte ale soldaților ucraineni descriu lupte grele desfășurate în sate dintre Ceasiv Iar și Bahmut, cucerit anul trecut de ruși, care acum vor să avanseze în zonă.
Orașul este, de asemenea, lovit din aer cu bombe „ghidate”. Analistul Rob Lee a publicat recent pe rețeaua X o serie de videoclipuri care arată avioane rusești Su-25 zburând deasupra Ceasiv Iar, ceea ce el spune că este „un semn clar al lipsei de muniție pentru apărarea aeriană ucraineană”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că Rusia va încerca să captureze Ceasiv Iar până la data de 9 mai, când Rusia celebrează Ziua Victoriei, care marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Ce armament cere Ucraina
Pe lângă interceptoare pentru sistemul de apărare aeriană Patriot, principalul mijloc de a învinge atacurile cu rachete asupra orașelor și a infrastructurii-cheie, precum centralele electrice, Ucraina va căuta să primească de la SUA o gamă de sisteme de rachete sol-aer pentru a contracara amenințările rusești, mai notează CNN.
„Avem nevoie de apărare aeriană în primă linie la fel de mult cum avem nevoie de protecție pentru orașele și satele noastre”, a spus Zelenski.
De asemenea, oficialii ucraineni au cerut o versiune mai nouă a sistemelor de rachete tactice – ATACMS. Cu o rază de acțiune de aproximativ 300 de kilometri, rachetele ar oferi Kievului posibilitatea de a intensifica atacurile asupra aerodromurilor rusești, depozitelor de combustibil și a locurilor de depozitare a armelor.
Mark Warner a precizat că el crede că acestea vor face parte dintr-un prim transport.
Între timp, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că vede aprobarea de către SUA a noului pachet de ajutor ca fiind un impuls în acest sens și pentru țările europene.
„Putem preveni cele mai grave scenarii dacă acționăm împreună și fără teamă. Acum că sunteți cu toții aici, la masă, este timpul să acționăm, nu să dezbatem”, a spus Kuleba luni, în timpul unei reuniuni online a miniștrilor de externe și ai apărării din UE, făcând apel la țările care dețin sisteme de apărare antiaeriană Patriot și SAMP/T, să le doneze Ucrainei, alături de artilerie și muniție.
Foto: Hepta