Potrivit ANM, codul galben de ploi intră în vigoare diseară, de la ora 18.00, până mâine, la ora 10.00. În intervalul menționat, local în zona Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor fi de 15… 25 l/mp și izolat de peste 30… 40 l/mp.

Temperaturi de foc în aproape toată țara și alertă de furtuni în 6 județe. Se anunță ploi și la București. Harta zonelor afectate
Județele aflate sub cod galben de ploi în intervalul 26 august, ora 18.00 – 27 august, ora 10.00

În același timp, a fost emis un cod galben de caniculă ce vizează astăzi centrul Transilvaniei, vestul Moldovei, nordul Olteniei și al Munteniei, Dobrogea continentală. Aici, temperaturile maxime vor fi în general de 34… 36 de grade Celsius.

De asemenea, tot astăzi, este în vigoare un cod portocaliu de caniculă pentru județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași, Botoșani.

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Recomandări
Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Temperaturi de foc în aproape toată țara și alertă de furtuni în 6 județe. Se anunță ploi și la București. Harta zonelor afectate
Județele aflate astăzi, 26 august, sub cod galben și portocaliu de caniculă

Aici, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36… 38 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 de grade Celsius și local vor caracteriza o noapte tropicală.

Valul de căldură va persista și marți în nordul Banatului, sudul Crișanei și al Olteniei și în sud-vestul și centrul Munteniei, unde a fost emis un cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 34… 35 de grade Celsius.

Temperaturi de foc în aproape toată țara și alertă de furtuni în 6 județe. Se anunță ploi și la București. Harta zonelor afectate
Județele aflate marți, 27 august, sub cod galben de caniculă

Meteorologii atrag atenția că pe parcursul zilei de marți, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului în zonele de deal și de munte și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Ce știm despre posibila tentativă de asasinare a lui Trump: „Un al doilea incident grav care implică o armă. Este alarmant și îngrozitor”
Recomandări
Ce știm despre posibila tentativă de asasinare a lui Trump: „Un al doilea incident grav care implică o armă. Este alarmant și îngrozitor”

Vremea la București

Pentru Capitală, ANM anunță că în intervalul 26 august, ora 10.00 – 27 august, ora 9.00 valul de căldură va persista. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 17… 20 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și condiții pentru averse slabe, după-amiaza, când și vântul va deveni în general moderat.

Ulterior, de marți și până miercuri, 28 august, la ora 9.00, valul de căldură se va menține, însă și gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, dar mai ales spre orele serii și noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 34 de grade Celsius, disconfortul termic urmând a se menține ridicat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități, iar minima termică va fi de 18… 20 de grade Celsius.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Știrileprotv.ro
Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI