„Au amenințat că îi vor tăia urechea și îi vor ucide familia, dacă el nu-i va da BMW-ul.” Unul dintre cei mai temuți interlopi români n-a stat pe gânduri și ca să fie convingător și-a trimis oamenii la casa unui român care are o afacere în Belgia, scrie hln.be.

L-a sunat mai întâi la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut. I-a spus direct că vrea mașina de lux și o sumă mare de bani, ca să-l lase în pace. Niewusblad relatează că amenințările au continuat și în urmă cu câteva săptămâni. Crăciun, care are 35 de ani și a fost luptător de kickboxing, a trecut la fapte.

I-a solicitat victimei să vină în parcarea din Jabbeke, de pe E40, cu BMW-ul. Acolo, românul a aflat că oamenii interlopului erau la casa lui din Torhout, pregătiți să intre peste familia lui.

Ca să nu se întâmple asta, Crăciun i-a cerut românului să transfere pe loc într-un cont indicat de el suma de 28.000 de euro și să semneze actele de vânzare-cumpărare pentru BMW-ul pe care-l conducea.

După ce victima lui a făcut tot ce i s-a cerut, Stripăru a plecat din parcare cu BMW-ul acesteia, și-a lăsat mașina lui acolo și i-a spus celui de la care luase banii și autoturismul să nu anunțe poliția, că va fi mai rău.

Prins în Franța la volanul BMW-ului

Bărbatul n-a văzut însă altă opțiune ca să scape de interlop, a mers la poliția locală, care apoi a transferat cazul poliției federale. Un asociat al interlopului român fusese între timp arestat într-un oraș din Belgia, pentru o altă infracțiune, dar el participase și la escrocarea românului din Torhout.

Marius Crăciun a fost apoi arestat și el în Franța, fiind prins chiar când conducea BMW-ul luat cu forța în Belgia. Acum se așteaptă extrădarea lui, pentru a începe procesul. Procuratura cere o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru el.

Crăciun are la activ zeci de ani de condamnări pentru mai multe infracțiuni, inclusiv cu violență, pentru viol și tâlhării, dar a fost judecat sub control judiciar sau arest la domiciliu și din septembrie 2020 trăia în Belgia.

El a fost unul dintre locotenenții lui Ioan Clămparu, cel mai mare proxenet din Europa la momentul prinderii lui. După destructurarea grupării lui Clămparu, Stripăru și-a condus propria grupare interlopă, Lenis, la Sibiu, unde a terorizat orașul.

Cercetat și arestat în mai multe rânduri în România, temutul Marius Crăciun și-a mutat operațiunile în străinătate.

Urmărește-ne pe Google News