Omul de afaceri a fost trimis în judecată pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, constituirea unui grup de crimă organizată şi spălare de bani. Concret, acesta, alături de Marian Iancu – condamnat şi el în acelaşi dosar la 14 ani de puşcărie -, este acuzat că a preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti, societate pe care ar fi prejudiciat- o cu aproape 1.400 de miliarde de lei vechi.
Decizia luată de magistraţi este definitivă. Marian Iancu se află deja în spatele gratiilor după condamnarea de 12 ani în dosarul “Rafo”. Contactat de Libertatea pe numărul său de telefon, Tender nu a răspuns, însă şi-a lăsat soţia să preia apelurile.
“Nu poate să vorbească, îşi face bagajul”, ne-a transmis femeia, referindu-se la faptul că bărbatul ei se pregăteşte să meargă la închisoare, acolo unde va petrece mulţi ani.
Aseară, poliţiştii l-au luat pe omul de afaceri din vila sa din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş şi lau dus la penitenciarul din Timişoara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro