Grupuri separatiste proruse au proclamat, miercuri, instituirea „Republicii Odesa”, în oraşul ucrainean situat pe litoralul Mării Negre. „Regiunea Odesa proclamă astăzi Republica populară Odesa; puterea aparţine exclusiv locuitorilor acestui teritoriu (…) În Ucraina este război civil, iar locuitorii trebuie să blocheze toate intrările în oraşul Odesa începând de la ora locală 16.00 (16.00, ora României)”, au explicat separatiştii.
„Dacă nu vreţi un război care să ducă ţara la ruină, cum s-a întâmplat în Siria şi Libia, conflicte soldate cu sute de mii de morţi, atunci trebuie să acţionaţi. Odesa este înconjurată deja de puncte de control ale inamicilor. Starea de război a fost deja decretată în ţară”, au adăugat separatiştii proruşi.
Mesajul pare a fi un apel la luptă împotriva armatei ucrainene şi la unirea cu regiunea Crimeea, care este deja parte a Rusiei, după un referendum contestat de Uniunea Europeană şi de Statele Unite.
Pe 7 aprilie, activişti proruşi au proclamat „Republica de la Doneţk”, ocupând toate instituţiile regionale.