Un adolescent a intrat cu mașina în porțile palatului prezidențial din Brasilia, pe măsură ce presiunea asupra lui Michel Temer de a demisiona crește tot mai mult. Forțele de securitate au tras mai multe focuri de avertisment, iar tânărul a fost arestat, a anunțat instituția, într-un comunicat. Președintele Temer nu se afla în Palatul Alvorada în momentul incidentului, în urma căruia nicio persoană nu a fost rănită.
Incidentul din Brazilia are loc la scurt timp după ce președintele Michel Temer a fost inculpat pentru acuzații de corupție, acuzații care au provocat mai multe proteste în această țară.
Citește și: Violențe în Brazilia | Protestatarii au incendiat un minister și au avariat mai multe clădiri guvernamentale
El este acuzat că a acceptat o mită de la cea mai mare companie globală de împachetat carne, JBS, în schimbul căreia președintele a promis că va interveni în favoarea companiei pe lângă autoritatea de reglementare a concurenţei – Consiliul Administrativ pentru Apărarea Economiei (CADE).
Într-o înregistrare prezentată de procurori, este prezentat un fost consilier al preşedintelui, care părăseşte o pizzerie cu o valiză ce conţine 500.000 de reali (aproximativ 150.000 de dolari). Se pare că banii au reprezentat o primă plată pentru Temer.
În urma acestui acuzații, Curtea Supremă a trimis această cerere privind continuarea procesului penal împotriva lui Teme către Congres, astfel că Temer ar putea să fie suspendat și să ajungă în fața instanței.
De partea cealaltă, preşedintele Braziliei a catalogat acuzațiile drept ”ficţiune legală” şi a refuzat vehement să se retragă de la conducerea ţării din America Latină. De asemenea, preşedintele l-a acuzat pe Procurorul-General, Rodrigo Jonot, că este motivat politic şi că a reinventat codul penal pentru a-l ataca şi a-l elimina de la conducerea Braziliei. Predecesorul lui Michel Temer, Dilma Rousseff, a fost suspendată din funcție, după ce a fost acuzată că a deturnat fonduri.