Nicolae Ciucă ar fi transmis vineri, în cadrul ședinței BPN a partidului, că formațiunea trebuie să facă în așa fel încât să lege alianțe cu partidele de dreapta.

„Am avut o discuție cu domnul Ciolacu înainte (n.red. – de a depune legea în Parlament). Se pare că nu mai recunoaște această întâlnire. Așa că, de azi înainte, nu mai avem ce discuta! Recomand în teritoriu să faceți în așa fel încât să creați majorități de dreapta în consiliile locale și să ne gândim fără ei în campanie. Ați văzut că și la București am dat un semnal cu Nicușor Dan”, ar fi spus Ciucă, susține sursa citată.

Discuțiile din Biroul Politic Național al PNL au avut loc în aceeași zi în care preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu va candida la alegerile parlamentare din 1 decembrie, indiferent sub ce formă, după scandalul politic din ultimele zile dintre PSD și PNL.

Anunțul șefului statului a venit vineri, 27 septembrie, chiar când Biroul Electoral Central discuta solicitarea PNL de clarificare a cazului în care Iohannis poate candida ca independent, pe listele electorale ale unui partid.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

lpgrig   •   28.09.2024, 21:25

PSD-PNL,acești oameni nu vor binele nostru,ei sunt pentru ei,pensii speciale,avioane deosebite,să vedeți la anul taxe.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ANM: Avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt pentru Bucureşti şi municipiul Ilfov. Populația, sfătuită să ia măsuri
Știrileprotv.ro
ANM: Avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt pentru Bucureşti şi municipiul Ilfov. Populația, sfătuită să ia măsuri
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Localitatea de lângă România în care se spune că a trăit un vampir adevărat. Povestea lui le dă și astăzi fiori oamenilor
FANATIK.RO

De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
GSP.RO

I se spune Las Vegas de la Marea Neagră. Orașul care a renăscut cu investiții importante și care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști

Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Afacerea ingenioasă inventată de doi tineri din Iași, după apariția RetuRO: "Ne-am gândit să fluidizăm un pic partea de reciclare"
Observatornews.ro
Afacerea ingenioasă inventată de doi tineri din Iași, după apariția RetuRO: "Ne-am gândit să fluidizăm un pic partea de reciclare"
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI