Costel Alexe a declarat duminică, 30 martie, că deocamdată Mihai Chirica este membru PNL și că „nu sunt informații care să îmi demonstreze contrariul”.

Referitor la faptul că Chirica apare tot mai des alături de reprezentanţi ai PSD Iaşi, Alexe a ocolit subiectul și a răspuns că principala preocupare a liberalilor o reprezintă alegerile prezidenţiale din luna mai.

„Obiectivul filialei în această perioadă nu se referă la simpatii sau la animozităţi sau cine ştie la ce alte relaţii interne. Obiectivul PNL este exclusiv alegerea lui Crin Antonescu ca preşedinte al României, urmând ca apoi ne reîntoarcem la ale noastre să vedem câţi mai suntem, cum mai suntem şi mai ales ce vom face şi dacă mai avem un viitor împreună când vine vorba despre proiectele Iaşului sau ale României”, a susținut Alexe, potrivit news.ro.

Liberalii susțin în discuții informale că relaţiile dintre Costel Alexe şi Mihai Chirica, în prezent colegi de partid la PNL, sunt tot mai reci și strict instituţionale.

Mihai Chirica a mai fost membru al PSD Iași, dar a fost exclus în 2018 din cauza atacurilor repetate pe care le-a avut la adresa fostului președinte social-democrat, Liviu Dragnea.

Mihai Chirica și Costel Alexe, trimiși în judecată de ani de zile

Cine plătește fraudarea alegerilor. Nouă angajați dintr-o primărie, pe cale să-și piardă serviciul fiindcă au furat pentru edil și șeful de CJ
Recomandări
Cine plătește fraudarea alegerilor. Nouă angajați dintr-o primărie, pe cale să-și piardă serviciul fiindcă au furat pentru edil și șeful de CJ

Primarul PNL al Iașiului, Mihai Chirica, și colegul său de partid, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, au fiecare dosare penale și trimiteri în judecată de mai bine de trei ani. Ambii au fost însă tolerați de partidul condus acum de Cătălin Predoiu, după ce Ilie Bolojan a devenit președinte interimar al României, și și-au păstrat funcțiile.

Mihai Chirica a fost trimis în judecată în mai multe dosare, de exemplu în „Dosarul Skoda” în care faptele s-au prescris, dar în final au mai rămas doar două. Primul este „Dosarul Flux” din domeniul urbanismului, în care a fost trimis în judecată în 2022 pentru că blocul avea mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar celălalt este legat tot de urbanism, mai precis de supraetajarea Halei Centrale din Iași („Dosarul Veranda”).

Costel Alexe este cunoscut cu probleme penale mai ales pentru dosarul „Tabla”, fiind acuzat că a primit 22 de tone de tablă de la „Liberty Galați”. El a fost trimis în judecată în iunie 2022. O lună mai târziu, a fost trimis din nou în judecată, acuzat că a numit fără concurs un consilier de cabinet, detașat ulterior ca manager la Școala Populară de Artă din Iași.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Valmold71   •   01.04.2025, 17:16

dom primar la udmr nu încercați??????

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Unica.ro
Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Doamne, cum a apărut Tania Budi la ziua fostului iubit, Dan Bittman! Și-a pus cea mai scurtă și decoltată rochie. Uite-i cum dansează și cum se privesc!
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, cum a apărut Tania Budi la ziua fostului iubit, Dan Bittman! Și-a pus cea mai scurtă și decoltată rochie. Uite-i cum dansează și cum se privesc!
„Haosul privilegiază un scenariu violent, suntem în cea mai proastă situație”. Avertismentul lui Armand Goșu pentru România ANALIZĂ
Adevarul.ro
„Haosul privilegiază un scenariu violent, suntem în cea mai proastă situație”. Avertismentul lui Armand Goșu pentru România ANALIZĂ
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Elle.ro
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce înseamnă strategia de investiţii TDF. Iancu Guda: Gândiți planul financiar pe termen lung
Observatornews.ro
Ce înseamnă strategia de investiţii TDF. Iancu Guda: Gândiți planul financiar pe termen lung
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI