Un bărbat din Buzău a decis să se arunce de pe podul de la Mărăcineni în încercarea sa de a încheia socotelile cu viața. Căderea de la aproximativ zece metri înălțime s-a produs însă într-o zonă mlăștinoasă, făcând ca impactul să fie amortizat. Dacă ajungea în apă, victima ar fi murit înecată.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, s-a anunțat printr-un apel la 112 efectuat în jurul orei 12 că un individ s-a aruncat de pe podul de la Mărăcineni. Două echipaje au fost trimise imediat pentru căutarea și salvarea bărbatului. După numai câteva minute de la începerea operațiunii, victima a fost adusă la mal și trimisă cu ambulanța la Urgențele Spitalului Județean Buzău.
”Astăzi, la ora 12:11 am fost solicitaţi prin Sistemul Naţional Unic de Urgenţă 112 pentru a interveni la o misiune de căutare salvare a unui bărbat ce a căzut de pe podul din localitatea Mărăcineni. La faţa locului s-au deplasat două echipaje dintre care o autospecială cu barcă şi o ambulanţă SMURD. Cu toate că intervenţia a fost deosebit de dificilă şi periculoasă s-a reuşit aducerea rapidă la mal a persoanei şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Buzău după acordarea primelor măsuri de prim-ajutor”, se arată într-un comunicat ISU Buzău.
În urma căzăturii, bărbatul în vârstă de 37 de ani a rămas cu răni grave. Potrivit personalului de la serviciul de ambulanță, victima a ajuns la spital cu traumatism toraco-lombar și suspiciune de fractură de coloană, indiciu fiind faptul că nu își simte picioarele. Este în stare de conștiență și le-a spus medicilor că suferise o decepție, intrase în depresie, însă nu mai lua medicamentele pentru ameliorarea ei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro