UPDATE, ORA 15:00. Poliția Capitalei a transmis o femeie de 50 de ani și-a pierdut viața după ce „s-a precipitat pe calea de rulare a metroului”. Incidentul este investigat de către Serviciul Omoruri.

Știrea inițială

Potrivit Metrorex, duminică dimineață, în statia de metrou Crângaşi, la linia 1 a avut loc o posibilă tentativă de suicid.

În aceste condiții, până la ora 09:51, când a revenit la normal, circulaţia a fost reorganizată. Astfel, trenurile de metrou au circulat în sistem pendulă între staţiile: Basarab 1 – Petrache Poenaru, fir 2; Petrache Poenaru – Eroilor, fir 1; Dristor 2 – Basarab1 – fir1, Basarab 1, linia L1 – Gara de Nord 1, linia 2, Gara de Nord – Dristor 2, fir 2.

„Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru a interveni în acest caz. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis Metrorex.

Tentativă de suicid și în stația Petrache Poenaru

În urmă cu doar șase zile, o altă tentativă de suicid a avut loc la metrou, dar în stația Petrache Poenaru. Din nou, trenurile au circulat în sistem pendulă.

„Astăzi, 2 septembrie 2024, la ora 05:48, în staţia de metrou Petrache Poenaru, linia 2 a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulaţia trenurilor a fost reorganizată. Astfel, trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între staţiile Dristor 2 – Gara de Nord 1, linia 1 şi Republica – Eroilor 1, linia 1. Staţia de metrou Petrache Poenaru este închisă pentru intervenţie. Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru a interveni în acest caz”, a transmis, la momentul respectiv, Metrorex.

***

Dacă ai gânduri suicidale sau cineva apropiat trece printr-o astfel de criză, poți apela unul dintre următoarele numere de telefon:

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro. 

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop.

În cazul în care simți că sinuciderea este iminentă, apelează de urgență 112.

Urmărește-ne pe Google News