Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în jurul orei 19:25, s-a primit un apel la 112 prin care un cetăţean „disperat” anunţa că un bărbat stă întins pe calea ferată şi că barierele sunt lăsate, iar trenul poate veni în orice moment. Fiind în apropierea unităţii ISU, un echipaj de pompieri cu o autospecială de primă intervenţie şi un echipaj SMURD s-au îndreptat de urgenţă spre locul indicat.
„Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii au observat cum mai multe persoane încercau să ridice bărbatul care stătea întins pe şine. Imediat, aceştia au sărit în ajutorul cetăţenilor şi astfel au reuşit să îndepărteze bărbatul din zona de pericol. Nici nu au reuşit bine să se îndepărteze de calea ferată, că trenul a trecut pe lângă ei. Astăzi, acel bărbat a primit o nouă şansă la viaţă de la câţiva oameni inimoşi care nu au trecut indiferenţi pe lângă el. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijirile medicale necesare”, a afirmat Elena Megherea.