Paris Jackson a negat zvonurile privind o tentativă de sinucidere ieșind în oraș cu iubitul ei. Cei doi au fost văzuți mergând la KFC la câteva ore după ce medicii au fost chemați la locuința sa din Hollywood pentru a-i oferi îngrijiri medicale. Presa a scris că modelul a încercat să-și taie venele de la încheieturi după ce a vizionat documentarul despre tatăl său.
Paris a purtat o jachetă pe spatele căreia era mesajul ”căței, vin și sunt bine” dar care avea cuvântul ”vin” acoperit cu o bandă, referire la faptul că tânăra nu are voie să consume alcool.
Modelul de 20 de ani a vorbit înainte de lupta sa cu alcoolul, iar tabloidele de peste ocean scriu că a fost internată în secret la dezalcoolizare în luna decembrie.
Deși modelul a negat zvonurile privind suicidul și a anunțat că nu este în spital, presa scrie că nu este prima dată când ar fi încercat să-și pună capăt zilelor.
Prima dată a încercat să se sinucidă în 2013 și apoi în 2017, iar, într-un interviu pentru Rolling Stone, a declarat că a încercat să se sinucidă „de mai multe ori”.
„Mă detestam, nu aveam stimă de sine și mă gândeam că nu pot face nimic bine, că nu sunt vrednică să trăiesc”, declara atunci tânăra.
De asemenea, anul acesta în ianuarie, Paris a fost internată într-o clinică specializată în bolile mentale. O sursa a spus atunci pentru E! News că: „După un an foarte aglomerat, în care a călătorit pe tot globul, Paris a decis că trebuie să-și ofere timp pentru a se reactiva, a-și revizui prioritățile și pentru a pune pe primul plan sănătatea sa fizică și emoțională”.
În urmă cu câteva zile, Paris Jackson a vorbit prima dată public despre tatăl ei după apariția documentarului ”Leaving Neverland”. Fiica lui Michael Jackson a spus că nu este treaba ei să-l apere pe artist, vărul său făcând o treabă foarte bună și ea îl susține.
În documentarul „Leaving Neverland”, transmis de HBO în mai multe părți, Wade Robson și James Safechuck l-au acuzat pe Michael Jackson că i-a abuzat sexual pe parcursul a câtorva ani, când erau copii.
De cealaltă parte, familia și prietenii lui Jackson i-au luat apărarea acestuia și o parte ai fanilor săi spun că este ușor să acuzi pe cineva care nu poate să se apere.
Familia lui Jackson a cerut ca documentarul să nu fie transmis, numindu-l „linșaj public” și a dat în judecată compania mamă, WarnerMedia.