Camera Deputaților a adoptat pe 10 mai proiectul de Lege privind „organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie”, PL-x 145.
Partidul AUR a încercat să blocheze acest proiect, susținând că va duce la separarea copiilor de familii. „Ne apărăm copiii” a fost laitmotivul protestului organizat de către AUR în București, pe 6 mai. Printre narațiunile lansate: copiii vor fi introduși într-o bază de date pentru a fi dați spre adopție străinilor, vor fi luați de către stat din familiile sărace sau vor fi vânduți străinilor.
Miercuri, susținătorii AUR au venit și au protestat și la porțile Parlamentului față de adoptarea acestei legi, fiind implicați și într-un incident care a vizat doi parlamentari, pe fostul premier Ludovic Orban și pe udemeristul Csoma Botond.
PL-x 145 nu are nicio prevedere despre luarea copiilor din famili, explică pentru Libertatea George Ciubotaru, purtătorul de cuvânt al Ministerului Familiei, condus de către Gabriela Firea. „(Proiectul, n.r.) are legătură exclusiv cu prevenirea separării copilului de familie, respectiv sprijinirea familiei pentru a menține copilul”, adaugă el.
Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al organizației Salvați Copiii, spune, la rândul său, că proiectul respectiv de lege nu are nicio prevedere care ar putea duce la separarea copiilor de familie sau care poate fi interpretată în acest sens. „În niciun caz.”
„O bătălie electorală pe spațiul suveranist”
Asistăm la o „bătălie electorală pe spațiul intitulat de ei suveranist: adică toată zona populistă, naționalistă”, explică Ciprian Cucu, lector universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a publicat mai multe cercetări despre dezinformările lansate în spațiul public.
„Prima dată am văzut subiectul la Dumitru Coarnă (deputat ales pe listele PSD, acum neafiliat, care a vorbit la protestul AUR de pe 6 mai, n.r.) acum vreo lună. Apoi a apărut la Diana Șoșoacă, apoi s-au sesizat câțiva influenceri pe zona de conspirații, anti-UE. Abia după aceea a reacționat și Simion”, adaugă Cucu. „Simion a trebuit să reacționeze ca să nu piardă. Toată strategia lor politică se bazează pe instrumentalizarea teoriilor conspiraționiste.”
Coarnă, fost sindicalist și polițist, a și fost de altfel, miercuri, protagonistul unui derapaj la adresa parlamentarilor PSD despre care a spus că știe că unii sunt homosexuali și că nu pot avea copii. În aprilie, el a lansat o petiție numită: „Acum ne iau și copiii! Cere deputaților să nu voteze PLx 145/2023!”
E o mișcare mai amplă, adaugă Ciprian Cucu. „Conspiraționismul a înlocuit ideologiile în mișcările politice post-2016, de acolo s-a dat startul, de la Brexit și de la Trump.”
Narațiunea despre „luarea copiilor din familii”, continuă lectorul, instrumentalizează trei teme mari:
- Anti-occidentalismul
- Vaccinarea
- Umbrela religioasă identitară: „vor să ia copiii să îi dea cuplurilor gay”. Tema aceasta a fost folosită în timpul referendumului inițiat de către Coaliția de Familie, fiind reînviată acum.
„Nimeni nu a citit legea și nu vorbește pe lege”, adaugă Ciprian Cucu. „Toată lumea vorbește din ce știe că: se vrea, ce vor globaliștii, neo-marxiștii, ce vrea Bruxelles-ul.”
Deci, ce zice legea?
Ministerul Familiei: Ideea legii este „păstrarea copiilor în familiile lor”
Inițiat de către Ministerul Familiei, proiectul de lege PL-x 145 prevede o serie de măsuri prin care statul are obligația să sprijine familiile vulnerabile să își crească copiii.
În expunerea de motive, se arată că sursa proiectului legislativ este un jalon în PNRR: Jalonul 378- „intrarea în vigoare a unui act legislativ necesar pentru a preveni separarea copiilor de familie și sprijinirea familiilor vulnerabile”.
Introduce Observatorul Național al Copilului, un sistem informatic prin care să fie identificați și luați în evidență toți copiii aflați în situație de risc de separare de familie.
Proiectul identifică, în detaliu, situațiile de risc de separare de familie, în funcție de situația economică, socială sau starea de sănătate a familiei.
Dacă în urma evaluării familiei și a copilului, se constată o situație de vulnerabilitate pentru copil, serviciul de asistență socială trebuie să implementeze un plan de servicii pentru o perioadă de minim 12 luni, prin care familia să fie sprijinită, de exemplu, să își îmbunătățească situația financiară sau condițiile de locuit.
Legea mai prevede înființarea de centre de zi, destinate prevenirii separării copiilor de familie. (Centrele de zi asigură, pe timp de zi, activități de îngrijire, educație sau consiliere pentru copii)
- „Ideea de bază a legii, în jurul căreia au fost gândite toate măsurile și stabilite toate mecanismele de acțiune și de intervenție folosite de autorități este PĂSTRAREA COPIILOR ÎN FAMILIILE LOR, alături de părinți”, explică Ministerul Familiei, într-un comunicat trimis pe 10 mai.
CITEȘTE AICI PROIECTUL DE LEGE (în variantă adoptată de Senat).
Principala cauză a separării: abuzul și neglijarea
La finalul anului trecut, peste 42.000 de copii români se aflau în sistemul de protecție socială, conform datelor oferite de către Ministerul Familiei. Dintre aceștia:
- 30.400 de copii beneficiau de servicii de tip familial (la asistenți maternali, rude sau familii)
- 11.600 de copii erau în sistemul rezidențial public sau privat.
Principalele cauze ale separării, arată datele de la același minister:
- Abuz și neglijare (46% dintre cazuri)
- Sărăcie (28,1%)
- Dizabilitate copil (7%)
- Decesul părinților (5,7).
Doar în 0,6% din cazuri, copiii au ajuns într-o măsură de protecție după ce părinții au fost decăzuți din drepturi.
Copilul poate fi luat din familie doar în „condițiile legii 272/2004 (Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, n.r.), dacă viața și securitatea copilului sunt puse în pericol în familie”, precizează George Ciubotaru.
Peste un sfert dintre copiii României (28,2%) se confruntă cu deprivarea materială severă (sărăcie extremă, n.r.), conform datelor Eurostat, citate de către Salvați Copiii.
Sunt 74.000 de copii cu părinți plecați la muncă, arată Ministerul Familiei. 12.300 au ambii părinți plecați la muncă în afară. Dintre aceștia, 11.500 au rămas în grija rudelor și doar în jur de 700 de copii au ajuns în sistemul de protecție.
Sistemul de asistență socială din România, subfinanțat
Problema reală este că sistemul de asistență socială din România este subdezvoltat și subfinanțat, mai spune Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al organizației Salvați Copiii.
„Peste 60% dintre SPAS-uri (serviciile publice de asistență socială, n.r.) nu au asistent social, nu au o persoană pregătită. Mai întâi, România are trebui să aibă sistemul de asistență socială pe teren, trebuie alocate fonduri, trebuie bani pentru a angaja și a pregăti oameni”, explică președintele Salvați Copiii.
„Cum să citească (acești angajați ai SPAS-urilor, n.r.) copiii care sunt în risc, cum să facă o analiză a familiei?”, continuă ea.
Dezinformări lansate
În spațiul public au fost lansate o serie de dezinformări privind acest proiect de lege:
- Copiii vor fi luați din familii și „transferați grupurilor de homosexuali de la Bruxelles”- deputatul Dumitru Coarnă, ales pe listele PSD, acum neafiliat, prezent la protestul AUR.
- „Protecția Copilului din România îți va lua copilul, dacă nu vrei să-l vaccinezi, dacă lipsește de la școală sau vrea să își schimbe sexul și tu nu ești de acord”- Ninel Peia, președintele Partidului Neamul Românesc, apropiat ideologic de AUR.
- „Copiii cetățenilor români de toate etniile sunt în pericol de a fi injectați, extrași din familii și adoptați străinilor, chiar și unor familii LGBTQ (persoane cu o altă orientare sexuală). Partidele Bruxellului PSD, PNL, USR și UDMR susțin această lege criminală, plx 145 /2023”- deputatul Mihai Lasca, fost membru AUR.
Proiectul de lege nu are nicio referință despre „grupurile de homosexuali” sau despre adopții naționale sau internaționale
Mai mult, cetățenii străini nu pot adopta copii români, adopțiile internaționale fiind permise doar pentru cetățenii români care locuiesc în străinătate sau pentru rude ale copilului care locuiesc în afară.
Proiectul de legea avea o singură referință la vaccinare, la art.Art.5 alin.(3) lit b), în varianta aprobată de către Senat. Aceasta a fost eliminată în comisii, neregăsindu-se în variantă finală votată de Camera Deputaților.
Articolul respectiv prevedea că o familie care are mai mulți copii nevaccinați cu schema din Programul Național de Imunizări este considerată vulnerabilă, serviciul de asistență socială având obligația sprijinirii acesteia.