Studiul se află deja în faza a doua de testare, care va implica sute de pacienți cu Covid-19.

O parte dintre participanții la testare vor primi tratamentul cu anticorpi, în doze diferite, iar celorlalți li se va administra un placebo. Apoi, medicii vor compara rezultatele.

Prima fază a studiului, în care au fost implicați zeci de pacienți, a arătat că administrarea medicamentul e sigură.

Pentru a realiza acest tratament, AbCellera a ales ”un anticorp de elită”, de la o persoană care s-a vindecat de coronavirus, a declarat Carl Hansen, CEO-ul firmei AbCellera.

Oamenii de știință aveau o mulțime de anticorpi din care să aleagă. În doar 10 mililitri de sânge, pacientul respectiv avea peste 500 de anticorpi, mai notează CNN.

Așadar, oamenii de știință l-au ales pe cel care a fost cel mai puternic în combaterea coronavirusului.

Medicament a fost testat în faza 1 pe pacienți spitalizați, iar acum, în faza a doua, este administrat bolnavilor de Covid-19 aflați acasă.

Hansen a mai declarat, potrivit CNN, că tratamentul ar putea ajuta alte două grupuri – cei care au fost expuși la Covid-19, dar nu au prezentat simptome, precum și cei cu risc ridicat de a fi expuși, cum ar fi angajații din domeniul sănătății.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump conduce cu 162 la 81. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump conduce cu 162 la 81. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI