UPDATE 21 iunie. Prima angajată a lucrat între 12 și 14 iunie, de la acea dată intrând în autoizolare. Rezultatul pozitiv la testul Covid-19 a sosit vineri, 19 iunie, la ora 23.30. ”Din 14 iunie, colega noastră nu a mai luat contact cu locația sau cu personalul. Acum e internată în spital”.

Cel de-al doilea caz a fost confirmat sâmbătă dimineață la o angajată care se plânsese că și-a pierdut gustul și mirosul.

”Am făcut o dezinfecție generală a locașiei pe 20 iunie si am înlocuit ăntregul personal cu colegi noi, chemati din alte localități, pentru a ne asigura că nici unul dintre ei nu a avut contact anterior cu staff-ul locației”, mai informează proprietarii.

În urma informațiilor transmise, DSP nu a dispus închiderea locatiei, ci au permis continuarea activității cu noul personal și cu respectarea reglementarilor legale în vigoare. Am decis intern suspendarea temporară a activității și suntem în contact cu autoritățile cu care colaboram în vederea eliminării riscului de infectare în rândul personalului și clientilor.

Comunicat terasa Vis-a-vis:

Întreg stafful ce a fost contact direct cu persoanele indentificate pozitiv cu Covid-19 a fost plasat în izolare la domiciliu.

angajaților le este monitorizată starea de sanatate și pot intra în ture numai dacă nu prezinta simptome de infecție respiratorie.

încă de la redeschidere, angajaii si colaboratorii au fost informati asupra masurilor de preventie si au fost echipati cu masti si manusi de protectie iar in locatie am efectuat si continuam sa efectuam dezinfectii periodice

Referitor la informația apăruta cu privire la evenimentele din 3-4 iulie 2020 ce îi au ca invitați pe Andi Moisescu, Emeric Imre și Ducu Bertzi, ”întregul personal va fi unul ce nu a avut contact direct cu persoanele depistate pozitiv”.

_________________________________________________________________________

Direcţia de Sănătate Publică a anunțat sâmbătă că va declanşa o anchetă epidemiologică după ce o angajată a unei terase din Vama Veche a fost testată pozitiv cu COVID-19, transmite News.ro.

Potrivit autorităţilor citate de News.ro, o angajată de la barul unei terase din Vama Veche a fost confirmată cu Covid-19. La faţa locului au mers poliţiştii care au pus în vedere reprezentanţilor terasei să închidă temporar unitatea.

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa va declanşa o anchetă epidemiologică în acest caz.

Prefectura județului Constanța a anunțat sâmbătă că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 352 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Până în prezent, 19 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 313 pacienți au fost declarați vindecați (din județele Constanța, Tulcea și Ialomița).

În acest moment, mai sunt 79 de persoane internate, dintre care 65 din județul Constanța și 14 din Tulcea și Ialomița.

În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 41 de persoane, care ocupă 2% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 2.297 de persoane în izolare la domiciliu.

”În contextul numărului însemnat de infectări cu virusul SARS-CoV-2 înregistrat în ultimele zile în județul Constanța, reiterăm importanța respectării tuturor măsurilor recomandate de specialiști. Facem apel către populația județului Constanța să respecte normele de distanțare socială, să poarte masca de protecție și să mențină o igienă corespunzătoare a mâinilor!”, a precizat prefectura.

 
 

Urmărește-ne pe Google News