Terasele de pe Litoral vor rămâne deschise și după ora 23.00, însă măștile sanitare devin obligatorii de sâmbătă, 1 august, în spațiile deschise aglomerate din stațiunile turistice, ”în intervalul orar 18.00-24.00”, potrivit prefectului județului Constanța, George Niculescu.
„Acest interval, 18.00-24.00, a fost stabilit la propunerea Direcției de Sănătate Publică și a Inspectoratului Județean de Poliție. Între orele respective, ni s-a transmis că, potrivit statisticilor, se aglomerează toate stațiunile turistice de interes național din județ”, a explicat prefectul.
Cu alte cuvinte, cine merge în Satul de Vacanță din stațiunea Mamaia, de exemplu, în intervalul menționat, trebuie să poartă obligatoriu masca sanitară.
De asemenea, gura și nasul ar trebui acoperite și la plimbarea pe faleză, în zonele de promenadă.
„Poliția și Jandarmeria vor efectua controale, eu sper să nu fie amenzi și oamenii să înțeleagă că trebuie să se protejeze”, a spus Niculescu.
Masca redevine obligatorie în restul județului, pe durata întregii zile, acolo unde sunt spații deschise predispuse aglomerării și nu se poate respecta distanța socială de doi metri, în piețe, târguri, curțile interioare ale bisericilor, gări, stații de autobuz.
George Niculescu, prefectul județului Constanța.
Masca de protecție e deja obligatorie în aer liber în mai multe județe din țară. Măsura ar putea fi impusă și în Centrul Vechi din București.
Guvernul a anunțat, miercuri, 29 iulie, noi restricții. Distanţarea la plajă pentru familii a fost eliminată.
27 de cazuri de persoane depistate cu coronavirus au fost anunțate joi, 30 iulie, de autorități, ”în scădere față de ziua precedentă”, a spus prefectul Niculescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro