”Restaurantele, terasele vor fi redeschise de la 1 iunie, urmând ca hotelurile toate să fie redeschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare în așa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, am făcut o reevaluare și am hotărât pe 15 iunie.

Avem promisiune de la Ludovic Orban privind șomajul tehnic, ne reduce chiriile la plajă, primă de reangajare. Avem o redeschidere din partea premierului. A spus că e important să repornim economia”, a declarat Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turism, pentru Antena 3.

Mischie: ”Prim-ministrul a promis deschiderea teraselor pe 1 iunie, dacă nu sunt derapaje sanitare majore”

Informația a fost confirmată și de preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, într-o conferinţă de presă online, organizată de Alianţa Pentru Turism.

„Trebuie să spun că prim-ministrul are o atitudine prietenoasă faţă de turism şi sper să şi poată concretiza ceea ce îşi propune. Avem o sumă de 13 lucruri foarte importante care s-au discutat acolo şi sper să se şi întâmple. Restaurantele, pe care le reprezint în această alianţă (Alianţa Pentru Turism, n.r.), sunt beneficiarii cei mai serioşi ai industriei turismului, şi atât timp cât incoming-ul, turismul intern, hotelurile funcţionează bine, practic, noi avem clienţi în restaurantele noastre. Promisiunea prim-ministrului este 1 iunie pentru terase şi 15 iunie pentru sezonul estival, în situaţia în care nu există derapaje majore în cifrele comunicate de Comitetul de Supraveghere a Situaţiilor de Urgenţă. Deci, sunt două lucruri pe care prim-ministrul ni le-a comunicat nouă, celor prezenţi acolo”, a afirmat Mischie.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

La rândul său, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a precizat că reprezentanţii Guvernului nu au spus câte noi cazuri de teste pozitive ar reprezenta „derapaje majore”.

Guvernul condus de Ludovic Orban a adoptat, luni, o Hotărâre prin care s-a declarat starea de alertă, în România, timp de 30 de zile, în baza noii Legi 55.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI