La peste cinci decenii după ce casa a fost închisă şi distrusă – în locul ei aflându-se acum un centru de joacă şi activităţi pentru copii -, au fost descoperite, într-o masivă fosă septică, trupurile a aproape 800 de copii abandonaţi care fuseseră daţi dispăruţi în acea perioadă.
Fără sicrie sau pietre funerare, corpurile stăteau chircite într-o imagine terifiantă.
Copiii fuseseră abandonaţi, imediat după naştere, de către mamele lor care, după ce şi-au ispăşit penitenţa păcatului de a fi rămas însărcinate fără a fi căsătorite, au plecat în lume să-şi caute de lucru sau o altă viaţă. Lăsaţi în urmă, ca mărturie a ruşinii, cei mai mulţi dintre copii sfârşeau la vârste foarte fragede.
„Oasele lor încă se află aici”, spune Catherine Corless, istoric local, cea care a scos la lumină, de altfel, imensa groapă comună. „Aici se află copiii care au murit în aşezământ”, a adăugat ea.
Descoperirea macabră, care este acum anchetată de poliţie, aduce în prim-plan amănunte întunecate cu privire la modul în care femeile necăsătorite care deveneau mame erau tratate în Irlanda.

 
 

Urmărește-ne pe Google News