Situația școlară a elevilor din clasa a XII-a zi se poate încheia până pe 9 iunie 2023, iar perioada de înscrieri pentru Bac s-au prelungit tot până la această dată, scrie în ordinul de ministru. Inițial, termenul era 7 iunie.
Ministerul precizează că modificările nu afectează calendarul de desfășurare a probelor de evaluare a competențelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 ori calendarul de desfășurare a probelor scrise ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.
Probele la Bac ar trebui să înceapă pe 12 iunie. Data nu e certă, din cauza grevei generale declanșate în Educație pe 22 mai.
Nici negocierile purtate cu Guvernul, nici discuția de marți dintre sindicaliști și președintele Klaus Iohannis nu au dus la oprirea grevei.
Marți, după marșul din Capitală la care au participat mii de profesori, angajații din Învățământ au anunțat că greva continuă și nu vor ceda pentru niște promisiuni.
Cu o zi înainte, luni, președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, declarase, pentru Libertatea, că e posibilă amânarea examenelor.
Sindicaliștii au cerut să crească salariile până la finalul anului, dar raportat la salariul minim de 3.000 de lei, și să li se garanteze prin OUG că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puțin egal cu salariul mediu pe economie, adică 4.000 de lei net.