UPDATE – ora 21.00: Termenul de azi din dosarul Colectiv s-a încheiat, după aproape nouă ore de audieri.
Următoarea înfățișare va avea loc joia viitoare (7 noiembrie), când vor fi audiați martorii și părțile civile rămase.
UPDATE – ora 20.30: Cristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4, a cerut audierea unor martori, printre care si prefectul de atunci al Bucureștiului.
UPDATE – ora 20.10: Procuroarea de ședință a cerut judecătorului să respingă solicitarea de efectuare a unor expertize pentru cauzalitatea între infecțiile nozocomiale și decesul unor răniți.
Procuroarea spune că în ultimele rapoarte medico-legale se precizează că legătură dintre infecțiile nozocomiale și deces „este indirectă”.
Judecătorul a anunțat că respinge cererea, motivând că „nu e necesar un nou supliment de expertiză”.
Cu privire la audierea experților, instanța a rămas în pronunțare.
UPDATE – ora 19.00: După aproape șase ore, audierea martorilor a luat sfârșit. Judecătorul a suspendat ședința 20 de minute, iar apoi au început să se discute probele de la dosar.
Daniela Niță, patroana firmei de artificii, a cerut audierea cetățenilor bulgari de la care au fost importate artificiile montate în Colectiv. De asemenea, toți inculpații au cerut depunerea de înscrisuri în circumstanțiere, iar instanța a încuviințat.
Instanța a respins cererea pentru noi suplimente de expertiză medico-legală, ceea ce ar fi implicat reevaluarea gradului de handicap și suferințele victimelor incendiului din clubul Colectiv.
ISU, care în acest dosar este parte responsabilă civil, a cerut efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se vedea dacă există o legătură de cauzalitate între decesul unor persoane și infecțiile nozocomiale. Același lucru îl solicită și avocatul lui Anastasescu, unul dintre patronii Colectiv.
Judecătorul a anunțat că se va pronunța prin încheiere, adică zilele următoare.
La termenul de azi nu s-au prezentat, fiind reprezentați de avocați, mai multi inculpați din dosarul Colectiv. În sala de judecată au rămas, ascultând declarațiile martorilor, doar pirotehnistul care a aprins artificiile din Colectiv și directorul firmei de artificii, ambii inculpați pentru omor si vătămare corporală din culpă.
Instanța a audiat joi peste 50 de persoane, rude ale tinerilor decedați în incendiul din clubul Colectiv, supraviețuitori ai tragediei, și martori propuși de părțile civile. Sala de judecată a fost arhiplină, oamenii aglomerând inclusiv holul Tribunalului din față ușii.
Judecătorul a pus întrebări, iar supraviețuitorii sunt nevoiți să răspundă mai multe cu cifre: gradul arsurilor, pe ce suprafață a corpului, câte zile de spitalizare, numărul de operații suferite.
În instanță a fost prezentă și mama unei tinere care a murit în incendiul din 30 octombrie 2015, Cătălina Ioniță.
Judecătorul a întrebat-o: „Ce a însemnat pentru dumnevoastră moartea fiicei dvs.?”. Mai multe femei prezente în sală au început să plângă când au auzit întrebarea.
Prietena Teodorei Maftei, jurnalista care a murit în urma incendiului din Colectiv, a vorbit în sala de judecată de drama pe care o trăiesc părinții tinerei.
Familia a fost afectată în măsura în care putem cuantifica această durere. Mai ales că în trecut părintii mai pierduseră o fetiță la vârsta de 3 ani.
Prietena Teodorei Maftei, audiată ca martor:
Cătălin Scânteie, unul dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv, i-a spus magistratului că și acum are atacuri de panică și coșmaruri.
Andreea Ursu a suferit arsuri de gradul doi și trei pe 40 la sută din suprafața corpului, în urma tragediei din clubul Colectiv. Ambele mâini i-au fost arse. Tânăra a fost asistentă medicală și a fost nevoită să renunțe la serviciu, pentru că nu-și putea folosi mâinile.
Ea a mărturisit în instanță că suferă de anxietate, stări de panică și că a luat medicamente, pentru a scăpa de coșmaruri.
Mama unui tânăr rănit în Colectiv, în lacrimi: „Mâna dreaptă, de la cot în jos, i-a fost carbonizată. În acea seară, a ars toată viața lui de adolescent”
Mama unui tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv, a izbucnit în lacrimi în fața judecătorului.
„Mâna dreaptă, de la cot în jos, i-a fost carbonizată. Are nevoie de îngrijiri toată viața. A suferit operații de grefare, regrefare, reconstrucție și funcționalitate. A fost declarat pacient nesalvabil și netrasportabil. Și atunci a fost conectat la un aparat experimental pentru plămâni artificiali și dializă. A avut suferință multi-organică. A pierdut jumătate din greutate. Pentru reconstrucție, i-au fost prelevate cartilaje intercostale”, a spus mama băiatului.
Leziunile suferite sunt vizibile și nicio fată pe care o invită în oraș nu vrea să iasă cu el. În acea seară, în afară de leziuni, a ars toată viața lui adolescent. Nu mai este fericit. Singurul lui refugiu este studiul.
Mama unui tânăr rănit în Colectiv:
Pavlos, tânărul care și-a salvat prietenul în scaun cu rotile din infernul din Colectiv, nu-și poate folosi mâinile
Tatăl lui Pavlos Popovici, un adolescent rănit grav în clubul Colectiv, a declarat în instanță că fiul său „a avut arsuri pe 60 la sută din suprafața corpului”. Bărbatul i-a spus judecătorului că a stat alături de fiul său în spital.
Pavlos nu-și poate folosi mâinile în proporție de 90 la sută, iar două degete i-au fost amputate. După tragedia din Colectiv, băiatul are un plămân afectat și a fost supus unor operații pentru reconstrucția urechilor.
Adolescentul era elev în clasa a IX-a, când a avut loc incendiul din Colectiv. Între timp, el a reușit să termine liceul, iar acum ar vrea să dea dea la Conservator.
Dar acolo se canta la pian, iar el nu-și poate folosi degetele. Sunt blocate, așa că trebuie să vedem cum facem.
Tatăl lui Pavlos Popovici:
Tatăl lui Pavlos a precizat că fiul său suferă de depresie și de anxietate, precizând că se teme de culorile care au legătură cu focul: roșu, portocaliu și galben.
Soția unui tânăr rănit grav în incendiul din Colectiv: „Viața noastră a fost dată peste cap”
Ioan Sălăgean și soția sa aveau de gând să adopte un copil, însă planurile lor au fost date peste cap după incendiul din Colectiv. În urma tragediei din 30 octombrie 2015, bărbatul a suferit arsuri grave și a rămas doar cu 30 la sută din auz.
Viața noastră a fost dată peste cap, pentru că eram pe punctul de a adopta un copil. Am renunțat, pentru că soțul meu a devenit prioritatea, nici nu se putea îmbrăca singur.
Soția lui Ioan Sălăjean:
Și frații Valentina și Alexandru Șerban au fost răniți în Colectiv. În 2015 erau amândoi elevi de liceu, iar, după tragedie, mama lor a stat alături de ei în spital. În instanță, femeia i-a spus judecătorului că fiica ei face și acum tratament psiho-terapeutic. După externarea copiilor, familia a suportat toate cheltuielile medicale.
Judecător către o victimă a incendiului din Colectiv: „Psihic, afectiv am suferit ceva?”
Marius Frătoaica, una dintre victimele incendiului din Colectiv, a precizat că a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului. Bărbatul i-a mărturisit judecătorului că a suferit aproape 20 de operații, iar medicii din Norvegia i-au recomandat să nu mai intre în spitalele din România decât dacă sunt camere sterile.
„Psihic, afectiv am suferit ceva?”, a întrebat judecătorul.
La 6 luni după Colectiv, soția a divorțat de mine. Cred că s-a speriat că va trebui să trăiască toată viața cu un invalid.
Marius Frătoaica, victimă a incendiului din clubul Colectiv:
În instanță, soția lui Andrei Trif a spus că a stat șase luni cu bărbatul ei în spital pentru a-l îngriji. Din acest motiv, spune că a fost dată afară de la compania la care lucra de 10 ani. Angajații erau nemulțumiți de faptul că ea lipsea prea mult de la serviciu.
Rudele victimelor, întrebate despre cheltuielile de înmormântare
În timpul audierii, judecătorul a audiat rudele victimelor, în calitate de părți civile în proces, și adresat întrebări despre cheltuielile cu înmormântarea, pomeni și parastase.
Unul dintre martori a venit tocmai de la Chișinău. A explicat că nepoții lui sunt părți civile, după ce tatăl lor a murit în urma incendiului din Colectiv.
Martor în procesul Colectiv, audiat doar 60 de secunde
Cei 40 de martori sunt rude, prieteni sau colegi cu supraviețuitorii sau cu familiile celor decedați în urma incendiului
„Știți cum i-a afectat pierderea copilului?”, a întrebat-o judecătorul pe martora propusă de familia Geambașu.
Ioana Geambașu abia absolvise liceul în momentul în care a avut loc tragedia din clubul Colectiv.
Domnule judecător, cred că nu există durere mai mare pe lumea asta.
Mărturia rudei unei victime din clubul Colectiv:
Audierea
ei a durat 60 de secunde.
Judecătorul a respins cererea pentru noi suplimente de expertiză medico-legală, ceea ce ar fi implicat reevaluarea gradului de handicap și suferințele victimelor incendiului din clubul Colectiv.
„Ar dura luni de zile”, a motivat judecătorul Mihai Bălănescu.
Audierea fiecărui supraviețuitor al tragediei de la Colectiv a durat aproape cinci minute.