„Prin inițiativa Ministerului Energiei, prin ordonanța de urgență promovată de guvern, acordăm timp românilor să achiziţioneze şi să-și monteze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare), în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Dăm astfel curs solicitărilor venite din partea societății civile și acordăm o ultimă prelungire cu încă un an a perioadei în care trebuie montate aceste dispozitive”, a transmis instituția condusă de Sebastian Burduja.

De asemenea, rămâne în vigoare și suma de 750 de lei acordată familiilor vulnerabile pentru compensarea costului repartitoarelor, dar în anumite condiții.

„În următoarea perioadă, Ministerul Energiei va promova o ordonanță de urgență pentru mecanismul de acordare a sprijinului acordat persoanelor vulnerabile, în valoare nominală de maximum 750 de lei, pe locuinţă/gospodărie, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, până la data de 31 decembrie 2025”, se arată în comunicat.

Persoane vulnerabile sunt considerate cele cu un venit lunar sub 2.000 de lei pe membru de familie, dar și cele cu dizabilități.

În total, aproximativ milion de locuințe sunt acum conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, jumătate fiind în București. În Capitală, peste 250.000 de apartamente nu au montate repartitoare de căldură.

„Bineînțeles, prin amânarea termenului de montare până la 31 decembrie 2025, se suspendă și toate prevederile referitoare la eventuale amenzi pentru cei care nu își montează repartitoare”, a spus ministrul energiei, Sebastian Burduja.

Legea spune că, din 2027, în blocuri vor trebui să existe doar contoare și repartitoare pentru căldură cu citire la distanță. Românii care nu își vor monta repartitoare în apartamente până pe 31 decembrie 2025 riscă amenzi de 1.000 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News