Potrivit legislației actuale, termenul pentru ca toate instituțiile să aibă acest aviz din partea ISU era 30 iunie. La sfârșitul lunii mai, însă, Parlamentul a votat un proiect de lege prin care s-a prelungit termenul până la data de 30 septembrie 2017.
De exemplu, în luna mai a.c., peste 90% din școlile din România funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.
Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei, anunță – cu ajutorul unui comunicat de presă – Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Pe lângă aplicarea legii în sfera sancționatorie amintită anterior, instituția noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluționarea situațiilor obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu și eliberarea actului administrativ.
Totodată, menționăm că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcțiilor.
De asemenea, facem precizarea că documentația tehnică, în baza căreia se emite autorizația de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanți și certificată de către verificatorii de proiecte, atestați. Reamintim faptul că pentru obținerea acestui act administrativ, instituția noastră nu percepe taxe.
În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situații de urgență pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancțiune care nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu.
M.A.I. mai anunță că, în primele opt luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea celor 22.969 solicitări în vederea emiterii avizelor și autorizaţiilor de securitate la incendiu.
În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivel național au fost emise 3.643 avize de securitate la incendiu și 2.086 autorizații de securitate la incendiu.
De asemenea, în perioada 01 ianuarie – 31 august a.c., inspectorii de prevenire au derulat 27.717 acțiuni de îndrumare și control, pe timpul cărora au aplicat 9.520 amenzi în cuantum de 12,2 milioane lei.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 18.598 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
Totodată, a fost elaborată o platformă online, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.
CITEȘTE ȘI… Kate Middleton și prințul William se pregătesc de moartea reginei Elisabeta a II-a. Ce li s-a cerut
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!