Licitația a avut loc vineri. Vânzătorul, Complexul Energetic Hunedoara, se află în insolvență, iar termocentrala nu a mai funcționat din iulie 2021.
Mass Group va trebui să respecte o serie de condiții.
„Având în vedere specificul activului, Ministerul Energiei, în calitate de acţionar, a impus anumite condiţii investitorului cu scopul de a relansa producţia de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom, are obligaţia ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiţia de realizare a unei capacităţi energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MW, din care minimum 800 MW în bandă pe gaz şi energie regenerabilă”, conform unui comunicat al Prefecturii Hunedoara.
Termocentrala, situată în apropiere de orașul Deva, are o capacitate de 1.285 MW, având 5 grupuri de câte 210 MW și unul de 235 MW.
Energeticienii din cadrul acesteia au protestat de mai multe ori împotriva Guvernului.
Cine este cumpărătorul
Mass Group Holding este un grup din Irak cu sediul în Amman, Iordania.
Acesta a fost înființat în anul 1994, iar activitățile sale au loc preponderent în Irak. Acesta are șapte subsidiare în componența sa, patru având ca domeniu de activitate energia, două pentru ciment și una pentru producția de oțel.
Potrivit site-ului EbaOxford.co.uk, grupul are investiții de 8 miliarde de dolari în Irak și Orientul Mijlociu.
Grupul este condus de către Ahmad Ismail Saleh, despre care Financial Times scria în 2010 că este din regiunea Kurdistan din Irak.
Foto: Agerpres