„Punem în practică o soluţie prin care să putem comunica permanent şi transparent starea sistemului centralizat de încălzire din Bucureşti. Aplicaţia mobilă Termoalert informează cetăţenii în timp real cu privire la starea sistemului”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a Termoenergetica.
Claudiu Creţu, directorul general al Termoenergetica Bucureşti SA, a precizat că aplicația a fost concepută în aşa fel încât să furnizeze, direct pe telefon, informaţii privind funcţionarea sistemului şi de tip notificare, în cazul unei avarii sau întreruperi în furnizarea agentului termic ce afectează consumatorul.
Potrivit acestuia, aplicaţia este disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOS. Ea poate fi descărcată gratuit pe telefon din APP Store şi Play Store.
„Fiecare cetăţean are opţiunea de a completa în spaţiul special destinat numele străzii pe care locuieşte şi în acest fel va fi informat imediat şi în timp real cu privire la orice avarie care ar putea interveni în zona în care locuieşte, motivul opririi temporare a serviciului, evoluţia lucrărilor de remediere, data preconizată pentru reînceperea furnizării serviciului”, a mai transmis Claudiu Crețu.
Acesta a mai transmis că sistemul de termoficare „are probleme” şi că lipsa investiţiilor din ultimii 10 ani îşi arată acum efectele.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro