”Suntem în proces de calcul, compania ia atitudine şi mi se pare normal să nu fim scoşi vinovaţi. Se va calcula cantitatea de apă pierdută, manopera, disconfortul pe care l-au resimţit oamenii.
Toate aceste nemulţumiri ne sunt aruncate nouă în cârcă. Sistemul este format din producere şi distribuţie. Se vor cere despăgubiri, iar dacă nu va plăti, (n.r. – ELCEN) va fi obligat să plătească”, a spus directorul Termoenergetica.
”În momentul de faţă avaria este remediată. În ultimii 15 ani nu s-a comandat şi livrat o temperatură mai mare de 110 grade celsius. Pentru acea zi, comanda a fost de 96-98%.
Este cel mai mare şoc termic pe care sistemul de livrare a căldurii l-a suportat în ultimii 15 ani, din punct de vedere al temperaturii şi duratei. Este clar că există legătură de cauzalitate între creşterea de temperatură şi avaria produsă”, a precizat Burghiu, la o conferinţă de presă.
Burghiu: Pierderile din rețea nu sunt suportate de populație
El a adăugat că populaţia nu suportă nicio pierdere din sistemul de termoficare în cazul unei avarii, fiind o ”teză falsă” faptul că avaria sau pierderile din reţea sunt recuperate prin umflarea facturilor bucureştenilor.
”Nu se contorizează absolut nimic. Este o teză falsă că avaria sau pierderile din reţea sunt recuperate prin umflarea facturilor bucureştenilor”, a afirmat Burghiu.
Acesta a menţionat că, în momentul de faţă, compania lucrează în mod constant, fiind înlocuiţi 15 kilometri de reţea primară.
”În momentul de faţă suntem la 15 kilometri de reţea primară înlocuită şi vom ajunge, sper eu, la 20 de kilometri”, a declarat Burghiu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro