„Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, în cursul nopţii de 18 spre 19 octombrie (vineri spre sâmbătă) vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală. Probele se vor desfăşura progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea conductelor, precum şi lucrările desfăşurate în diverse zone ale oraşului”, a transmis, joi, compania, într-un comunicat de presă.

Acestea vor fi realizate în principal noaptea, având în vedere prognoza meteo din următoarele zile, care indică temperaturi în scădere.

„Este important de subliniat faptul că, în sezonul rece, vor fi continuate doar acele lucrări pentru care pot fi realizate provizorate, astfel încât furnizarea agentului termic pentru căldură către clienţi, să nu fie afectată. Aceste probe sunt menite să asigure echilibrul hidraulic al sistemului de termoficare şi să verifice funcţionalitatea traseelor de alimentare”, a precizat Termoenergetica.

Obligațiile Asociațiilor de proprietari

Potrivit sursei citate, asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operaţiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente. Asociaţiile care doresc amânarea furnizării pot solicita acest lucru în scris, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr.15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Urmărește-ne pe Google News