Reamintim, primăria Capitalei a anunțat că de la 1 decembrie Termoenergetica este furnizorul de apă caldă și căldură al Bucureștiului, după ce consiliul general al votat săptămâna trecută delegarea acestui serviciu către companie.

Însă Termoenergetica are nevoie și de autorizație din partea ANRE.

Potrivit unor surse Libertatea, divizarea Energetica încă nu s-a finalizat. Termoenergetica provine din divizarea Energetica în Termoenergetica și Energetica Servicii.

Fost șef RADET: Termoenergetica nu îndeplinește condițiile pentru licențiere

UPDATE Gabriel Dumitrașcu, fost președinte al RADET, a scris pe pagina sa de Facebook că Termoenergetica nu poate obține autorizația decât prin ”presiune politică și intimidarea ANRE”, deoarece nu respectă condițiile necesare.

”Licențierea se obține în baza regulamentului pentru acordarea licenţelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 28/2017, ce poate fi consultat de oricine.
Solicitantul licenței trebuie să demonstreze autorității că dispune de capabiliățile tehnice, financiare, umane, investiționale pentru a da certitudinea că poate îndeplini rolul de operator al sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a 1,2 milioane bucureșteni”.

Acesta a mai scris că Termoenergetica nu are decât 120.000 de lei drept capital, deși iarna are nevoie de capital de lucru de 150 de milioane de lei, alte 15 milioane sunt necesare pentru salarii și 20 de milioane pentru energie, apă, combustibil. Cei 645 de milioane de lei promiși pentru majorarea de capital nu sunt prevăzuți în rectificarea bugetară a Primăriei.

În privința capacilităților tehnice, Termoenergetica a primit de la Primărie rețelele, dar nu are utilajele necesare cu care să le repare, acestea fiind în patrimoniul RADET și vor fi executate în procedura falimentului.

Noi angajări de șefi

În privința resurselor umane, numărul de angajați este estimat să crească de la 3.064 la 3.700, în special cu funcții de conducere, iar salariul mediu lunar crește de la 4.540 lei la 5580 lei, potrivit lui Dumitrașcu.

Reparațiile se vor termina în 125 de ani!

În fine, acesta a mai spus că, în ritmul în care se fac investițiile, adică 4 milioane de euro pe an, vor fi necesari 125 de ani pentru refacerea rețelei.

Necesarul de investiții pentru a reduce pierderile de la 30% la 10% este de 500 de milioane de euro.

RADET, în faliment, cu datorii de 3,8 miliarde de lei

RADET a intrat recent în faliment, astfel că trebuie să oprească orice activitate comercială. Potrivit legislației, nicio firmă în faliment nu poate derula activități.

RADET are datorii de peste 3,8 miliarde de lei către ELCEN, producătorul de apă caldă și căldură al Capitalei. Acesta este, la rândul său, în insolvență din anul 2016. Adminstratorul judiciar al ELCEN a dat în judecată primăria pentru recuperarea acestor datorii.

Avarii peste avarii

De curând, mai multe zone din București au rămas fără căldură ca urmare a unor avarii ale RADET și ELCEN. De asemenea, trei spitale rămăseseră fără căldură, după o avarie RADET.

Între timp, situația s-a remediat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News