În închisoarea poliţiei militare din Rajo, în apropiere de graniţa cu Turcia, sunt aproximativ 2.000 de deţinuţi, dintre care aproximativ 1.300 sunt suspectaţi a fi luptători ai organizației teroriste Stat Islamic (SI). În închisoare se află și deţinuţi şi luptători ai forţelor conduse de kurzi.

„După ce a avut loc cutremurul, Rajo a fost afectat, iar deţinuţii au început să se răzvrătească şi au preluat controlul asupra unor părţi ale închisorii”, a declarat un oficial de la închisoarea Rajo, care este controlată de facţiuni proturce.

Aproximativ 20 de deţinuţi, despre care se crede că sunt militanți SI, au reușit să fugă.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 – care a fost urmat de zeci de replici în regiune – a provocat pagube la închisoare, pereţii şi uşile crăpând, a adăugat sursa.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, a declarat că nu a putut verifica dacă prizonierii au evadat, dar a confirmat că a existat o revoltă.

Mii de persoane au murit luni în Siria în urma cutremurului devastator care a avut epicentrul în sud-vestul Turciei, au declarat guvernul şi salvatorii.

Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News