Criminalul îşi crease o companie IT care avea şi un angajat din România, conform manifestului de 1.518 pagini postat pe Internet şi intitulat „2083, o Declaraţie europeană de independenţă”. Aici el se autointitulează cruciat împotriva islamului şi susţine că vrea să reînfiinţeze ordinul Cavalerilor Templieri dn secolul al XII-lea, dar ca pe o organizaţie teroristă care să elimine toţi musulmanii din Europa, până în 2020.
„În cursul unei conversaţii pe care am avut-o cu un prieten suedez şi cu o doamnă care a crescut în timpul dictaturii comuniste din România, am ajuns la concluzia că occidentalii au creierele spălate de principiul corectitudinii politice şi multiculturalismului, aşa cum se întâmpla în comunism”, aprecia Breivik în postarea sa, în care descrie, printre altele şi planul atacurilo de la Oslo şi de pe insula Utoya.
La un moment dat, teroristul menţionează şi deportările din Bărăgan, efectuate în anii ’50 de fostul regim comunist din România, citând un document scris la Timişoara în 1956, ]n care se arată că scopul acţiunilor era „purificarea Banatului: alungarea germanilor, sârbilor şi aromânilor”.
Documentul de 1.518 pagini conţine şi link-uri către site-urile Partidului România Mare şi Noua Dreaptă.