Până și numele concurentului Tesla
are implicație directă în afacerea mașinilor electrice, ținând
seama că savantul Nikola Tesla a fost cel care a rămas in istorie
pentru inventarea bobinei de inducție.

Acum compania Tesla are un concurent direct pe piața americană în compania Nikola. Aceasta produce în special baterii pe bază de hidrogen, celule de combustie, dar și camioane electrice pe baterii, arată Business Magazin.

Acţiunile Nikola au crescut cu peste
120% de când a încheiat o fuziune cu o companie deja publică,
denumită VectoIQ, pe 3 iunie.

Nikola valorează aproximativ 26
miliarde de dolari, pe baza preţului de închidere de lunea trecută
de la bursă. Este însă mai mult o predicție, pentru că această
companie nu este de aşteptat să genereze volum de vânzări – cu
atât mai puţin profit – până în 2021 când ajunge la
capacitatea maximă de producție.

Nikola a anunţat deja vânzări către clienţi importanţi, inclusiv primirea unei comenzi de 800 de camioane de la producătorul de bere Budweiser Anheuser-Busch InBev şi alta, valorând câteva milioane de dolari, din partea companiei de transport US Xpress Enterprises.

Nikola este fondată acum 6 ani de
antrepreprenorul Trevor Milton. Înainte, a fondat o serie de alte
afaceri precum Systems LLC, o companie de stocare a gazelor naturale,
achiziţionată de Worthington Industries, Inc. şi platforma de
e-commerceupillar.com.

Trevor Milton are o avere evaluată la 8,7 miliarde de dolari.

Sursa foto: Nikola

 
 

Urmărește-ne pe Google News