Titlurile au urcat după ce compania de închiriere de mașini Hertz a anunțat că va face o comandă de 100.000 de automobile Tesla până la finalul anului 2022.

Comanda în sine valorează 4,4 miliarde de dolari, echivalentul a 6% din veniturile pe care Tesla le estimează pe acest an, însă simbolizează faptul că mașinile electrice devin tot mai comune.

Cu această capitalizare de un trilion de dolari, Tesla intră într-un club extrem de exclusivist, în care mai fac parte Apple, Alphabet – holdingul care deține Google, Amazon, Microsoft și Saudi Aramco – gigantul petrolier de stat al Arabiei Saudite.

Și Facebook a fost în acest grup, dar acțiunile sale au scăzut recent ca urmare a dezvăluirilor din presă, potrivit cărora compania nu ia măsuri împotriva efectelor dăunătoare ale dezinformărilor.

Tesla este de departe cel mai valoros producător auto, cel mai apropiat rival fiind grupul Toyota, cu o valoare bursieră de 282 de miliarde de dolari.

Avere de 288 de miliarde de dolari pentru Musk

Odată cu creșterea valorii acțiunilor Tesla, averea lui Elon Musk – directorul general al Tesla – a crescut cu 36,2 de miliarde de dolari, până la 288,6 de miliarde de dolari, cea mai mare creștere de o zi din istorie, potrivit Business Insider, care citează Bloomberg.

Spre comparație, Musk are acum o avere mai mare decât capitalizarea cumulată a rivalelor General Motors (83,9 miliarde de dolari) și Ford (62,8 miliarde).

Următorul clasat în top este Jeff Bezos, fondatorul Amazon, cu o avere estimată la 192,6 miliarde de dolari.

Tesla Model 3, cea mai vândută mașină din Europa

Separat, Tesla Model 3 a devenit cea mai populară mașină în Europa luna trecută, incluzând aici și modelele clasice, pe benzină și motorină, potrivit companiei de cercetare JATO Dynamics, citată de Yahoo Finance.

Vânzările Tesla Model 3 au crescut cu 58% față de anul trecut, până la 25.000 de unități în Europa, depășind cele 18.200 de livrări pentru modelul Renault Clio, al doilea clasat în top.

Concurență acerbă

Pe lângă Tesla, în domeniul mașinilor electrice mai activează și startup-uri americane, precum Lucid Motors, Fisker, dar și companii chineze, ca Nio, Xpeng și Li Auto.

La acestea se adaugă producătorii clasici, precum General Motors, Ford, Volkswagen sau Daimler, care au acum modele electrice în ofertă și investiții masive în plan.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News