Majoritatea a: E o postură care-ţi vine de minune

Faci parte din categoria femeilor care parcă s-au născut să fie soacre. Cel/cea care va intra în familia ta va fi fericit(ă), pentru că te porţi ca şi cum ar face deja parte din viaţa ta. Eşti foarte deschisă şi comunicativă, îi dai sfaturi şi îl/o asculţi ca şi cum ar fi propriul copil. De câte ori se iveşte ocazia, îl/o inviţi la tine şi nu uiţi niciodată să-i faci un cadou de ziua de naştere.

Majoritatea b: Oscilezi între mamă şi soacră

Eşti în perioada în care ai prefera ca fiul/fiica să mai “copilărească”. În relaţia cu persoana care i-a picat cu tronc eşti destul de stângace şi sunt momente în care nu ştii cum să te porţi cu el/ea – de aceea, se întâmplă să mai greşeşti. Nu eşti rău intenţionată, dar abia acum te dezmeticeşti şi-ţi dai seama cât a crescut copilul tău. Nu mai e mult până îţi vei intra serios în rolul de mamă-soacră…

Majoritatea c: Nu eşti pregătită încă…

Nu vrei să auzi nici în ruptul capului de aşa ceva! Te consideri mult prea tânără şi, implicit, copilul tău este prea mic pentru a te pune într-o astfel de postură. Refuzi să comunici cu alesul/aleasa, crezi că nu-i firesc să vină prea des în vizită şi te porţi ca şi cum te-ar deranja de fiecare dată când îţi calcă pragul! Ar fi bine să te controlezi, altfel, rişti să-ţi îndepărtezi fiul/ fiica!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
FANATIK.RO
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI