Testamentul a fost trimis de notarul lui Alain Delon vinerea trecută, prin scrisoare recomandată expediată din Elveţia către Anthony, Anouchka şi Alain-Fabien Delon. Documentul de patru pagini, care stabileşte repartizarea moştenirii între copii, a fost trimis şi celorlalţi doi executori testamentari, în afară de notar, avocatul actorului, Christophe Ayela, şi administratorul său de patrimoniu.

Alain Delon avea şi cetăţenie elveţiană, dobândită în 1999.

Dacă doresc, executorii testamentari au acum la dispoziţie 14 zile pentru a se retrage din rolul care le-a fost atribuit. La rândul lor, cei trei copii au la dispoziţie 30 de zile, conform legislaţiei elveţiene, pentru a contesta documentul.

În ianuarie, când fraţii erau dezbinaţi din cauza stării de sănătate a tatălui lor bolnav, Anthony Delon a revenit asupra subiectului moştenirii actorului într-un lung interviu pe Cnews.

„Aş vrea să încep prin a stinge un incendiu, pentru că toată această discuţie despre bani şi moştenire îmi face rău”, a declarat fiul cel mare al lui Alain Delon, care tocmai aprindea primul fitil al unei bătălii mediatice fratricide, anunţând că a intentat o acţiune în justiţie împotriva surorii sale.

„Nu vreau să fim asociaţi cu afacerile Johnny şi Bettencourt. Vreau să spun adevărul. Vreau să spun de ce ne sfâşiem între noi astăzi (…) Succesiunea a fost rezolvată, problemele cu banii nu există”, a continuat el. „Sora mea are 50% din moştenirea tatălui nostru, în timp ce Alain-Fabien şi cu mine avem fiecare 25%”, a mai explicat el. „Nu există niciun conflict, niciun război al moştenirii”, susţinea el.

Alain Delon a murit „liniştit” la 18 august 2024 la domiciliul său din Douchy, înconjurat de membrii familiei, la vârsta de 88 de ani. El fusese diagnosticat cu limfom cu celule B la începutul anului.

Viaţa sentimentală tumultuoasă a lui Alain Delon a alimentat, deopotrivă, legenda din jurul său. Iubirile sale, în primul rând, au stârnit fantezia presei, de la dragostea la prima vedere cu Romy Schneider, în 1958, până la complicitatea tandră cu Mireille Darc, amantă devenită „cealaltă jumătate”.

Pasiunile sale pentru Nathalie, Anne Parillaud, Rosalie van Breemen şi chiar Dalida – cu care a dezvăluit cu întârziere că a avut o idilă – au fost în atenţia presei. Delon a declarat că „motivaţia de a fi ceea ce a fost” i-a venit de la femei: Romy Schneider; Nathalie Delon, cu care s-a căsătorit în 1964 – singura sa căsătorie – şi mama fiului său Anthony; Mireille Darc, partenera sa timp de 15 ani; şi olandeza Rosalie Van Breemen, cu care i-a avut pe Anouchka şi Alain-Fabien.

Urmărește-ne pe Google News