„Da, mi-am făcut testamentul. Prima dată l-am făcut aşa mai negândit, decât de mine. Apoi, le-am chemat pe amândouă fetele. Asta e a ta, asta e a ta. La nepoţi nu am împărţit, le-am pus bani pe numele lor şi, când vor face 18 ani, să deschidă contul. Am trei de la Ana şi una micuţă la Vegas. Am patru nepoţi. Le-am pus 30.000 de euro la fiecare”, a dezvaluit Ionela Prodan, conform stirilekanald.ro.

Ionela Prodan și-a publicat declarația de avere în octombrie 2016, când a candidat pentru Senat, din partea PSD Covasna. Aceasta avea aproximativ 1,4 milioane de euro în conturi. Dacă va da fiecărui nepot câte 30.000 de euro, înseamnă că fetele sale, Ana și Anamaria, vor împărți restul de 1.280.000 de euro, adică 640.000 de euro de fiecare. Tot ele vor împărți, probabil, cele două terenuri, un  apartament și trei vile aflate pe numele mamei lor.

Ionela Prodan a murit

Ionela Prodan a murit, după ce s-a luptat o perioadă lungă de timp cu o boală cruntă. Se pare că mama impresarei Anamaria Prodan avea probleme grave la pancreas, iar artista de muzică populară și-a petrecut ultima perioadă a vieții mai mult prin spitale.

Recent, artita Ionela Prodan a fost internată în stare gravă la Spitalul Elias din Capitală, având probleme la pancreas și la ficat. Medicii de la Spitalul Elias i-au făcut un set complet de analize, iar diagnosticul nu a fost deloc bun. În cele din urmă, familia a fost anunțată să se aștepte la ce e mai rău.

Medicii de la Spitalul Elias au anunțat că decesul a fost înregistrat, luni, 16 aprilie, la ora 21, iar cauza decesului a fost stop cardiorespirator iresuscitabil.


VIDEO / Ce le-a cerut Roxana Ciuhulescu nașilor pentru bebelușul său. Îl vrea în trening la botez!


 
 

Urmărește-ne pe Google News