Testele cu antigen, rapide şi ieftine, care pot fi administrate de personal non-medical, ar urma să fie disponibile în următoarele săptămâni şi ar trebui să fie distribuite potrivit unor standarde convenite la nivel global, afirmat şeful Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (IATA), Alexandre de Juniac, într-un briefing de presă susţinut online.
“Nu vedem o altă soluţie care ar fi mai uşoară sau mai eficientă”, a spus Juniac.
Companiile aeriene, afectate grav de pandemie, presează guvernele să adopte soluţii alternative la restricţiile generalizate asupra călătoriilor, care împiedică încă redresarea traficului şi care sunt înăsprite în prezent în Europa pe fondul revenirii la creştere a îmbolnăvirilor.
Odată cu disponibilitatea testelor rapide cu antigen la preţuri mici, chiar de 7 dolari, operatorii aerieni vor presa pentru ca folosirea lor să fie susţinută de Organizaţia Aviaţiei Civile (ICAO), agenţia ONU care supraveghează reglementările aviaţiei la nivel global.
IATA consideră că producţia acestor teste poate să fie mărită la milioane de unităţi pe zi, iar testele să fie distribuite între sfârşitul lunii octombrie şi sfârşitul anului, “contribuind la salvarea parţială a sezonului de iarnă”, a declarat De Juniac, la televiziunea Reuters.
Beneficiile testării pe aeroport
De Juniac a mai afirmat că este nevoie de un acord global care să asigure că rezultatele testelor efectuate la plecare să fie acceptate în mod uniform în ţara de destinaţie.
“Aceste teste ar creşte încrederea pasagerilor că toată lumea din avion a fost testată”, a adăugat acesta.
El a mai spus că testarea pe aeroport este mai eficientă, pentru că “blochează sistemul” certificatelor false sau infecţiile contractate chiar înainte de călătorie.
Testele cu antigen sunt mai rapide, dar mai puţin sensibile şi, din acest motiv, există o probabilitate mai mare ca unele cazuri pozitive să fie ratate, comparativ cu variantele PCR, dar diferenţa de acurateţe dintre cele două tipuri de teste a scăzut.
Între companiile care promovează noile teste se află compania germană Qiagen, care a anunţat la începutul acestei luni că intenţionează să lanseze un test cu antigen pentru COVID-19 care să ofere rezultatul în 15 minute şi care poate fi distribuit pe aeroporturi şi pe stadioane.
Foto: EPA
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!