Înaintea apelului public de marți, 24 noiembrie, instituțiile publice din Iași oferiseră DSP mașini, dar șoferii nu voiau să meargă fiindcă se temeau să nu se infecteze.
Așa că instituția opera cu doar 4 mașini și tot atâtea echipaje, care nu mai făceau față cererii de testare.
Duminică, DSP Iași a anunțat că mobilizarea din partea societății civile a fost una impresionantă și rapidă.
Miercuri, Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași a oferit 5 echipaje de prim ajutor premedical pentru a recolta mai rapid probele biologice la domiciliu. Apoi, Asociația Salvatorilor Voluntari 4×4 a pus la dispoziție mai multe mașini.
În prezent, DSP are 13 autoturisme care fac zilnic curse la domiciliul pacienților și către laboratoarele din Iași, pentru a duce probele recoltate.
De ce a crescut atât de mult cererea
„Implicarea majoră a medicilor de familie în managementul cazurilor infectate cu COVID-19 prin raportările solicitărilor de testare, dar și creșterea numărului de cazuri grave de infectare cu SARS-Cov-2 au condus la o suprasolicitare a Serviciului Județean de Ambulanță”, a explicat DSP Iași creșterea cererilor de testare Covid.
Numărul solicitărilor a crescut cu aproape 70% în mai puțin de șapte zile, în Iași, fiind peste 100 de prelevări solicitate zilnic, de la 30, maximum 50, câte fuseseră înainte.