David, un elev de clasa pregătitoare, a avut COVID-19 în urmă cu aproape o lună. Elena Stănescu, bunica sa, care a venit să-l ia de la școală, are o folie A4 cu cele două teste și instrucțiunile de folosire, fiindcă ieri (3 decembrie, n.r.) nu a avut cine să vină să le ia de la școală. David nu are răbdare și aleargă pe pavelele proaspăt puse spre capătul străzii. Bunica lui îl privește împăcată că acum e bine, după câte a tras cu boala.

Testarea COVID la o școală dintr-o comună ieșeană: trimit testele cu microbuzul școlar, rezultatele vin pe WhatsApp
Elena Stancu și nepotul David

„Am stat o lună jumătate bolnavi, eu și soțul mai ales, n-a fost bine deloc. O să ne vaccinăm, dar ne-a zis să așteptăm șase luni de când ne-am făcut bine și așteptăm, ce să facem. Testele la băiat o să le facă tatăl diseară, dar luni le trimitem la școală”, spune femeia, alergând apoi după copil. 

În Grajduri, palatele pompoase și solide, cu sculpturi cu vulturi la poartă, fac casele din chirpici să pară niște castele de nisip ce se vor topi peste locatari la prima ploaie. Școala gimnazială e însă renovată: un corp de clădire e gata, iar la celălalt, lucrările sunt în toi. „Lucrurile merg bine la noi, nu vedeți?”, îmi strigă portarul, arătând spre trei muncitori care pun pavele pe trotuarul care însoțește strada pe dealul din spatele școlii. 

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Testarea COVID la o școală dintr-o comună ieșeană: trimit testele cu microbuzul școlar, rezultatele vin pe WhatsApp
Elena Stănescu arată acordul testării nepotului său, David

„Rezultatele au început să curgă”

Vineri, la ora prânzului, clopoțelul a sunat de plecat acasă, iar părinții și bunicii s-au adunat din tot satul să-și ia copiii de la ore. La geamuri pândesc elevii mai mari, cu fețele acoperite de măști colorate. Învățătoarea stă în mijlocul părinților, într-o ședință făcută pe loc printre pavele și muncitori, și mai împarte unor întârziați, care nu au fost joi la școală, setul de două teste pe care trebuie să le facă bisăptămânal. Câțiva părinți se uită ciudat, nu știu despre ce e vorba, dar majoritatea dau aprobator din cap. 

De ieri, părinții trimit întruna rezultatele testelor pe WhatsApp, e mândru de organizare directorul Școlii Gimnaziale din Grajduri. Explicația? Toată lumea vrea ca orele să fie față în față: părinții nu mai poartă grija copiilor rămași acasă, iar pentru profesori, orele online sunt complicate. În comuna împânzită pe trei dealuri și două văi, semnalul merge doar pe ici-colo. Așa că sosirea testelor a fost un motiv de bucurie și puține voci au fost împotriva lor.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Regula este ca școlile să poată să facă învățământ față în față dacă incidența îmbolnăvirii este sub 3 la mie și personalul școlii este vaccinat în proporție de peste 60%. Dacă însă apare un caz de Covid-19 într-o clasă, copiii merg acasă și se testează, se întorc la școală la un rezultat negativ. Testarea de două ori pe săptămână e o metodă suplimentară de precauție ca școlile să nu devină focare. În plus, învățământul online a fost o bătaie de cap pentru toți, mai ales la țară, unde sunt probleme cu semnalul. 

„Pe o stradă are semnal un operator, pe strada următoare are doar celălalt. Nimeni nu mai vrea școală online, așa că oamenii respectă regulile. Și noi credeam că va fi foarte greoi cu testele, dar spre surprinderea noastră, rezultatele au început să curgă”, a explicat directorul Teofil Gabriel Chiochiu, pentru Școala 9.

„Este această posibilitate, mică am spune noi, ca părinții să folosească același test de fiecare dată, dar nu putem să verificăm altfel. Ne bazăm însă pe o relație onestă pe care o avem cu părinții și pe faptul că nimeni nu a refuzat până acum, în scris, să-și testeze copiii acasă”, a explicat directorul. 

Reportajul integral, pe Școala 9

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI