“A început acel test de seroprevalenţă şi au început recoltările de la diverse laboratoare din judeţe şi continuă această recoltare. În acest moment a scăzut ritmul, pentru că trebuie să gestionăm o a doua cocoaşă a primului val pandemic, dar acel test merge în continuare. Rezultatele vor veni la începutul lunii septembrie”, a precizat Tătaru, la Digi 24, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului sănătăţii, testul va arăta cam ce imunizare avem în acest moment şi poate previziona şi un eventual val doi al epidemiei.

“Încă n-am terminat valul unu. Trebui să ne obișnuim să conviețuim cu acest virus cel puțin un an, doi. Orice pandemie ne-a dat această experiență. Dar acesta este anul cel mai important. În virtutea că ne vom obișnui cu acest virus și în speranța unui vaccin anul viitor. Chiar dacă este ceva nevăzut, am început să ne obișnuim cu anumite terapii, tratamente, ca personal medical mă refer. Mai rămâne ca tot ce înseamnă populație să respecte anumite reguli”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Ministrul a explicat şi cum se va face studiul, care va cuprinde puţin peste 29.000 de pacienţi, şi care a început luna trecută.

 
 

Urmărește-ne pe Google News