”Am vrea ca în  programul național HIV /SIDA să existe posibilitatea de a scoate testarea psihologică pro și post testare și să fie introdusă testarea infecției ”fără niciun fel de opreliști”, la nivelul oricărui spital din România. De asemenea, considerăm oportună introducerea profilaxiei pre-expunere, spune profesorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din capitală, cu ocazia lansării campaniei”Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”, organizată de UNOPA cu ocazia Zilei Mondiale SIDA-1 decembrie.

Norvegia a devenit prima țara care oferă  PrEP Gratuit- Profilaxie Pre-expunere pentru HIV, prin sistemul national de sanitate. Este vorba despre un tratament zilnic pe care cei care au multiple riscuri de infectare cu HIV, dar sunt HIV negative, adică nu sunt infectați, îl pot lua pentru a preveni o posibilă infectare. Medicamentul  poate reduce riscul de infectare cu HIV cu până la 86%, conform unui studiu organizat în Marea Britanie.

De fapt, PrEP (profilaxia pre-expunere) înseamnă folosirea unui medicament HIV/antiretroviral de către o persoana HIV-negativă în scopuri preventive, adică pentru a preveni infectarea cu HIV. PrEP nu trebuie confundat cu PEP (profilaxie post-expunere), care este o combinație de medicamente HIV/antiretrovirale care previn infectarea cu HIV după expunerea la virus, explică specialiștii.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

În România trăiesc 14.831 de persoane cu HIV/SIDA, dintre care 76% sunt  bărbați, 24% femei.

În 2017, au fost înregistrate 478 cazuri noi de HIV/SIDA

La nivel national au fost efectuate, până în 30 septembrie, 269.106 de trestări HIV. De asemenea, până la sfârșitul lui 2016 au primit tratament antiretroviral gratuit și universal 10.994 persoane.

Infecția HIV se transmite în 64 % din cazuri prin contact sexual între persoane de sex opus,  în 20 % prin contact sexual între bărbați, în 13% la consumatori de droguri cu administrare pe care intravenoasă, 1,5 % de la mama la făt și  1,3% pe care necunoscută.

Pentru a atrage atenția asupra importanței testării în depistarea și diagnosticul precoce al infecției cu HIV, Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a lansat Campania ”Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”

”Important este ca persoanele din categoriile de risc, dar și cele care au fost expuse accidental riscului de infectare, să se testeze, fie mergând la medic pentru a-și face analizele, fie facând autotestul şi apoi să reconfirme un eventual rezultat pozitiv cu ajutorul medicului”, explică Iulian Petere, director executiv UNOPA

Testul autoadministrabil pentru depistarea HIV dintr-o singură picătură de sânge din deget este disponibil în farmaciile din România (şi on-line pe site-urile acestora).

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Testul autoadministrabil HIV (autotest VIH®) este un dispozitiv medical ce se eliberează fără prescripție medicală şi se comercializează persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Fiecare kit de testare va fi furnizat împreună cu un prospect informativ despre test și utilizarea acestuia, dar și despre servicii de consiliere, puse la dispoziție de către personalul asociaţiei de pacienţi UNOPA.


Citește și: VIDEO | Scrisoarea unui tată pentru fata care se căsătorește. Mesajul a fost scris înainte să moară


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI