Doctorul Virgil Musta, medic la stat și la privat, ceea ce în România nu este nici ilegal și nici rar, a explicat contractul între clinica privată unde este acționar și spitalul public unde este șef de secție ca o mână de ajutor dinspre afacerea sa privată către spitalul de stat.
Spitalul a solicitat, pentru că era cerere de astfel de analize şi pentru că făcea lumea coadă la spital, unde nu erau condiţii de recoltat, nu puteau face circuite separate. Am zis: OK, hai să vă ajut cu treaba asta.
Dr. Virgil Musta:
Contractul dintre clinică şi spital datează din 20 iulie 2020, iar încasările merg 83% la privat și 17% la stat, potrivit informaţiilor furnizate de spitalul de stat, care însă nu a pus încă la dispoziția publicului actele.
Explicând de ce se partajează astfel încasările, spitalul de stat a spus că prelevările se fac la clinica privată, de către personalul acesteia, iar clinica achiziţionează și reactivii folosiți mai apoi de spitalul public, care efectuează analizele.
Documentele și mărturia a doi tineri din Timișoara spun însă altceva.
Certificatul, de la spitalul public, banii, plătiți la clinica privată
Chiar la finalul lui iulie, după semnarea contractului, doi tineri din Timişoara s-au programat pentru testare la cerere la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş.
“Probele erau recoltate într-un container în curtea spitalului. Doamnele erau foarte de treabă, de parcă erau angajate la privat”, a povestit unul dintre ei.
Pe 29 iulie, fiecare dintre ei primea, de la spital, câte două documente, pe care redacția le publică, anonimizând datele personale:
- un certificat medical cum că nu au infecţia cu SARS-CoV-2 (ca să poată pleca în concediu), cu parafa Spitalului Victor Babeş
- un bon fiscal care atesta că achitaseră preţul testului la cerere – de la clinica privată SC Profilaxis SRL.
“Bonul l-au adus din spital, după ce-am plătit”, povesteşte celălalt tânăr.
Sediul clinicii private unde dr. Musta este acționar nu este în curtea spitalului public, unde în cazul tinerilor s-a făcut și prelevarea și de unde li s-a eliberat și rezultatul, și li s-a dat și chitanța, pe numele Profilaxis.
De la 20 iulie până la 30 septembrie au fost efectuate, în baza parteneriatului public-privat, 6.875 de teste la cerere – au spus reprezentanţii spitalului pentru Libertatea în urmă cu o săptămână.
Managerul neagă că testele la cerere ar fi fost făcute în spital, cu bon de la clinica privată
Libertatea l-a căutat din nou pe Virgil Musta pentru a-i cere un punct de vedere, însă acesta nu a putut fi contactat.
Apelat telefonic de ziar, Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, s-a arătat iniţial mirat de faptul că recoltările s-ar fi făcut în spital şi a promis că va reveni în scris, după ce se va lămuri:
“Am verificat: colegii mei din spital nu au dat asemenea chitanţe în numele clinicii Profilaxis. Noi ne vedem strict de actul medical”.
L-am întrebat pe manager şi dacă a permis angajaţilor clinicii private să lucreze în spital şi să facă acolo recoltările. “Din câte ştiu, nu, dar să ştiţi că am mai avut cazuri pe care le-am raportat la DSP de indivizi care au «rezolvat» analize la «Victor Babeş» şi care, de fapt, făceau falsuri acasă”, a răspuns, într-un e-mail, managerul.
Oancea, managerul spitalului, spune că va face public contractul cu clinica lui Virgil Musta
Oancea a promis, în schimb, că va trimite în scurt timp către redacţie şi contractul dintre spital şi clinica privată Profilaxis SRL, contract pe care ziarul l-a solicitat în baza Legii 544, privind accesul la informaţiile de interes public.
Vă rog să mai aveţi răbdare o zi, două. A durat mai mult deoarece am discutat întâi cu firma privată, trebuia să avem şi acordul lor, iar apoi a trebuit să rezolvăm şi partea de GDPR, pentru că trebuiau anonimizate datele cu caracter personal. Dar vom trimite contractul, conform legii.
Oancea:
Deşi spitalul şi clinica au semnat un act adiţional până în luna decembrie, managerul a declarat că ia în calcul oprirea contractului după această dată, deoarece au scăzut cererile pentru testare.
“A fost un serviciu util, pentru că erau mulţi oameni care voiau să se testeze şi a adus finanţe spitalului. După ce mi-aţi făcut această sesizare am cerut să văd câte teste mai sunt şi nu ştiu dacă mai are rost să ţinem acel contract”, a mai spus Cristian Oancea, manager la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, Timişoara.
O precizare: ziarul nu a făcut o “sesizare”, doar a adresat spitalului, doctorului Musta și Primăriei Timișoara întrebări.