Măsura este valabilă pentru persoanele care au trecut printr-o formă asimptomatică a COVID-19, precum și pentru cei care s-au testat singuri cu teste din farmacii, fără a fi înregistrați în statisticile oficiale ale îmbolnăvirilor.

Certificatul verde va putea fi obținut în baza unei analize de sânge la un laborator autorizat, care trebuie să indice un nivel al anticorpilor IgG de cel puţin 150 BAU/ml și va fi valabil pentru 90 de zile, doar pe teritoriul Bulgariei.

„Scopul este să fie deținut de oameni care sunt relativ bine protejați, protejați de următoarea infecție cu virusul. Adică nu numai că s-au îmbolnăvit, ci sunt și apărați”, a explicat virologul Radka Argirova.

Până acum, în Bulgaria, certificatul verde se elibera doar în cazul persoanelor vaccinate anti-COVID cu schema completă, al celor care au un test negativ recent sau care au trecut prin boală, iar infectarea a fost confirmată prin testare în momentul respectiv.

În țara vecină, certificatul verde este necesar pentru accesul în spaţiile publice închise.

Bulgaria, care are cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, a raportat marţi, 9 noiembrie, un număr-record de decese zilnice asociate COVID-19, 334. În prezent, doar 30% dintre adulţii bulgari au fost vaccinaţi cu schemă completă.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News